Nodul

Magdalena este o comoară la casa lui Petrică. De când s-au căsătorit toate s-au schimbat: locuinţa lui a devenit a lor, şi-au cumpărat termopane albastre, perdele cu dantelă, covoare lucrate manual, mobilier Mobexpert, baie Romstal, iar actele apartamentului s-au îmbogăţit cu încă o proprietară (avantajele căsniciei!). La serviciu, Petrică a fost avansat şef birou aprovizionare-desfacere, iar Magdalena s-a avansat singură, casnică. Sunt fericiţi împreună şi au tot ce-şi doresc. Totuşi dragostea lor e umbrită de-un singur necaz: gelozia Magdalenei. Cu greu putea înfrâna Petrică acele crize de nervi ale consoartei care, fără serviciu fiind, avea tot timpul din lume să pună ţara la cale. Aşa se face că tânăra soţie a început să înveţe tot felul de lucruri care mai de care mai bizare, şi printre ele realizarea unui nod la cravată de neînchipuit. Era, fără doar şi poate, cel mai frumos şi original nod cu buclă pe dreapta de pe întreg mapamondul.
Într-o luni după-masă (un studiu al oamenilor de ştiinţă canadiani a concluzionat că ziua de luni este malifică şi propice sinuciderilor), în vreme ce-şi aştepta jumătatea, i-a venit acea idee teribilă: să folosească nodul de cravată drept mijloc de urmărire a soţului. Căci, fie vorba între noi, cine-a mai pomenit bărbat care să-şi înşele nevasta cu cravata la gât?
Astfel se face că într-o zi, Petrică avu la depozit un inventar inopinat finalizat cu proces verbal. Emoţiile şi sprâncenele domnului Grigore, directorul comercial, i-au grăbit atât de mult pulsul încât bietul om a sfârşit într-un leşin de toată frumuseţea. Nuţi, Virgil şi Marius l-au scos imediat afară, în faţa magaziei, l-au stropit cu apă rece, iar palmele grele ale Ofeliei l-au adus rapid în simţiri.
- Cravata… deschise ochii Petrică.
- E în birou, nu ţi-a luat-o nimeni, zise domnul Grigore privindu-l pe deasupra.
- Nodul! gâlgâi speriat Petrică.
- Ei, lasă nene! Facem noi altul… îl linişti şi Nuţi.
- Nu iese bucla!
- Uite-ţi cravata domnu’ Petrică. I-am făcut şi nod, zise Virgil.
- N-are! Poftim, nu are buclă pe dreapta, vezi?
Tulburat peste masură, Petrică plecă spre casă. Ca să-şi vină în fire a luat-o prin Cişmigiu unde, timp de-o oră, a încercat nodul cu buclă pe toate băncile din jurul lacului. Nu iesea, neam! Plin de îndoieli, şi-a luat în cele din urmă inima-n dinţi şi-a mers acasă gândind la un tertip perfid: să se ducă direct în baie unde să-şi scoată repede cravata şi camaşa. Iar dacă e vreme, să-şi facă şi-un duş! Planurile însă nu-s bune decât la avizier... Nici nu intră bine pe uşă că îl şi acroşează Magdalena:
- Da’ cravata unde ţi-ai scos-o?
- N-am scos-o eu.
- Mincinosule! Ăsta nu-i nodul meu!
- Dragă, n-am desfăcut eu nodul.
- Desigur, s-a deşirat singur.
- Virgil mi-a scos cravata. Mi-a venit rău de la inventarul inopinat…
- Ce inventar? Ce Virgil? Spune cum o cheamă?
- Am leşinat, dragă, asta a fost. Atunci mi-au dat jos cravata, să pot respira…
- Ai leşinat dar în braţele ei, măgarule!
Să scape de gura ei, Petrică plecă iarăşi la serviciu şi se opri la uşa şefului, la domnul Grigore. După zece minute de aşteptare se auzi strigat.
- Ţi-e mai bine, Petrică?
- Da, dar… Am venit să vă rog ceva. E vorba de…
- Inventar? A ieşit bine, dragă.
- Super! Dar eu de cravată aş vrea să vorbim.
- Ce cravată?
- Cravata mea. Am încercat să-i fac nodul dar n-a ieşit cu buclă pe dreapta.
- Buclă pe dreapta?
- Da, adică n-a ieşit cum trebuie!
- Să încerc şi eu?
- Degeaba. De aceea am venit la dumneavoastră, să vă rog să-i scrieţi Magdei câteva rânduri. Să spuneţi acolo cum mi-a fost astăzi rău şi mi-aţi desfăcut personal cravata. Dacă se poate o ştampilă rotundă... Vreţi?
- Bine-nţeles, Petrică. Şi-o să fac mai mult decât atât: o să vin personal la voi acasă să vorbesc cu nevastă-ta. Tu aşteaptă-mă la tine în birou.
- Mergeţi la noi acasă? Faceţi asta pentru mine? Vă mulţumesc, domnule director.
După două ore de aşteptare înfrigurată, domnul Grigore revine în birou şi-l cheamă numaidecât.
- Gata, s-a rezolvat treaba. Geloasă rău, dom’le, geloasă! Dar gata, ţi-am convins soţia că azi ai leşinat de la inimă…
Când deschise gura să-i mulţumească, Petrică simţi că se întoarce lumea cu susul în jos şi o gheară îi sugruma insistent beregata. Domnul Grigore (chiar el în persoană!), avea sub haina de costum Bigotti o cămaşă verde praz, deasupra căreia trona o cravată roşie cu inimitabilul nod cu buclă pe dreapta.