NU VOTAŢI ACEASTĂ MANELISTĂ!
ELECTORI,
NU DAŢI VOTUL ACESTEI OPORTUNISTE!
CEI CE PROMOVEAZĂ MANELISMUL ŞI KITSCH-ul,
NU AU CE CĂUTA ÎN POLITICĂ!
NU VOTAŢI
TEO TRANDAFIR!
Citiţi scriptul emisiunii în care Naşul Moraru la ordinul lui Videanu a încercat să promoveze imaginea acestei individe fără caracter:
Radu Moraru: Publicitate! Vine Teo. A fost o campanie murdară, ne va vorbi despre campania aceasta. După cum ştiţi, noi o susţinem pe Teo, nu pe doamna Mincă. Pe doamna Mincă încet, încet văd că nu o mai susţine nimeni, fiindcă n-am văzut PSD-ul. În afară de Voiculescu nu o mai susţine nimeni, dar nici pe el nu prea l-am văzut prin campania asta. s-o fi dat stingerea şi la PC? Să vedem. Publicitate! Am revenit, suntem în direct. O apariţie surprinzătoare în această campanie, dar şi plăcută. După cum ştiţi, eu sunt fac Mona Muscă şi ea a apărut în această campanie, o susţine pe Teo. Bună seara Teo!
Teo Trandafir: Bună seara!
Radu Moraru: Interesant sprijin. Mona Muscă, deşi au taxat-o politicienii, ea are o priză foarte mare la public şi sunt convins că ajută. Dar întrebarea e de ce nu participi la dezbaterea minune care trebuia să se ţină astăzi, am înţeles? O bătălie cu doamna Mincă...
Teo Trandafir: Hai să punem întrebările pe rând, ca să nu le ratăm. Să nu uităm că ai început cu menţionarea numelui doamnei Mona Muscă. De când ne-am văzut s-au întâmplat nişte minuni şi eu am venit de fapt să îţi povestesc ce s-a întâmplat de când nu ne-am văzut, pentru că...
Radu Moraru: Să nu uităm să iubim trandafirii.
Teo Trandafir: Mulţumesc foarte mult. Nu vroiam să spun asta ca să nu pară tuşa puţin îngroşată. Dacă îţi aduci tu bine aminte, promisesem telespectatorilor tăi că le voi povesti dacă va fi cazul ce am mai făcut cu amendamentul, ce am mai făcut în campanie, ce s-a mai întâmplat. Am ţinut la un moment dat o întrunire, o adunare cu cei care urmau şi urmează să mă susţină de acum încolo şi în mijlocul acestei adunări care era una informală, stăteam de vorbă pur şi simplu într-o sală, organizat frumos. S-a deschis uşa şi spre marea mea mirare, în uşă acolo doamna Mona Muscă, pe care eu o iubesc foarte mult şi o respect foarte mult. Din întâlnirile noastre anterioare, din emisiunile de divertisment unde prestaţia domniei sale a fost una extrem de sobră şi de simplă şi de lipsită de farafastâcuri şi de orice fel. Mie mi s-au întâmplat multe lucruri alături de politicieni, de asta tot încerc să îţi spun, că dacă stau să mă gândesc bine, fac politică de când m-am apucat de televiziune, pentru că divertismentul fără politicieni e ca nunta fără lăutari. La un moment dat a apărut această doamnă şi când spun doamnă simt D-ul mare care s-a strecurat deja în discurs. Eram atât de emoţionate amândouă, în modestia domniei sale, n-a dorit să vină lângă mine, nici nu mi-am permis să o invit insistent, pentru că simţeam că situaţia e... A venit să mă susţină cu modestie ca orice alt cetăţean, ca şi cum ar fi fost din Colegiul 19, a aflat, a întrebat pe stradă, „unde e Teo?” şi cineva i-a spus, „acolo” şi a venit să mă vadă. Am fost atât de impresionată în momentul în care a început să vorbească din laterala sălii, nicidecum de la vreun microfon, toată lumea era, cum să spun, uimită, s-a făcut o linişte... a vorbit calm, aşezat, mi-a spus câteva cuvinte şi simţit că e bine să plângă şi a fost un moment atât de dur...
Radu Moraru: Să ştii că avem imagini.
Teo Trandafir: N-am ştiut că le-ai prins.
Radu Moraru: Colegii, avem şi de acolo? Da? Ia să vedem. Da. Femeia asta a plătit mult prea mult pentru un singur lucru. Dar poate, uite, eu cred că ea va fi unul din consilierii de nădejde, dacă pleci la bătălie s-ar putea să te ajute foarte mult.
Teo Trandafir: Aş fi prea norocoasă. Dar dacă stăm să ne gândim puţin la doamna Mona Muscă şi punem pe o bucată de hârtie, pe jumătate partea bună şi pe de-o parte partea pentru care a fost blamată, vom descoperi că părţile sale bune sunt mult mai multe decât cele pentru care a fost blamată.
Radu Moraru: Evident.
Teo Trandafir: Şi am simţit în momentul în care vorbea am simţit şi un soi de durere. Nu ştiu dacă ai observat, în momentul în care vorbea, i-am spus ceva despre oamenii care ştie să asculte. Mona Muscă ştie să asculte. Există oameni în politică pe care i-am văzut vorbind fără încetare, fără să-i lase celuilalt posibilitatea de a se exprima. Genul ăsta de oameni te înspăimântă, pentru că nu poţi prezenta argumente, nu poţi vorbi cu ei pentru că au încontinuu devălmăşie de idei de te înnebunesc. Eu am învăţat de la Mona Muscă asta, ascultă, priveşte şi taci. Este o celebră poezie... dar îmi permit parafraza.
Radu Moraru: Cred că ştiu la cine te referi, cine vorbeşte aşa într-o cascadă. Eu ieri am taxat-o pe Liliana Mincă pentru că făcuse un fluturaş din ăsta pe care-l dădea prin sector cu nişte promisiuni. Dom'ne promitea tot, deci că măreşte pensiile, că măreşte salariile, că scade TVA-ul, creşte TVA-ul, impozite. Deci dom'ne, nici unui popor de bătuţi în cap nu ai putea să le faci că nu te crede nici ăla bătut în cap, adică aroganţa asta m-a deranjat. Iar dacă o întrebi, într-adevăr e greu să-i faci faţă, că porneşte un torent, mi-am adus aminte de o emisiune în care eram cu Florin Călinescu şi ne dovedea. Adică nu puteai să bagi nici o propoziţie. Deci cunosc genul ăsta de oameni. Dar am înţeles că a fost o altă întâlnire interesantă, mi-a spus cineva din staff-ul tău, cu Cătălin Croitoru, parcă aşa îl cheamă. Cătălin, nu?
Teo Trandafir: Da.
Radu Moraru: Un tip care era să fie prim-ministru. N-a fost, dar a făcut o impresie... un tip cu o prestaţie foarte decentă.
Teo Trandafir: Asta s-a întâmplat azi şi încă nu îmi revin. O să îmi mai trebuiască încă vreo câteva zile. Pentru că dacă îmi spunea mie cineva, mie acum o lună, că voi intra în Camera Deputaţilor alături de un deputat coleg ca şi cum ar fi fost... Şti cum ne spuneau nouă profesorii noştri universitari când eram noi mici şi ne spuneau, „stimaţi colegi, v-am invitat la acest seminar”. Ei, aşa m-am simţit şi eu, stimată colegă. M-am simţit foarte băgată în seamă, m-a ajutat foarte, foarte mult să îmi susţin amendamentul pentru că l-a preluat şi l-a băgat repede la comisie, repede, repede, pentru că pierdeam vremea. O să mă întrebi cu siguranţă de ce acum am făcut mişcarea asta. Pentru că altfel ar fi fost prea târziu. Şi ţineam la amendamentul meu cu creşele despre care ţi-am povestit de te-am zăpăcit, pentru că atâtea familii nevoiaşe cu copii între zero şi trei ani am întâlnit încât vestea asta i-a bucurat. M-am dus în Colegiu după aia şi am experimentat, i-am întrebat, „fraţilor, dacă vă spun că după părerea mea trece amendamentul meu şi că mă ajută colegii şi mă ajută nu numai colegii, sunt convinsă că mulţi dintre membrii celorlalte formaţiuni politice vor fi de acord”.
Radu Moraru: Cine să fie împotrivă?
Teo Trandafir: Poţi să ştii? Nu mă pricep la lucrurile astea. Dar eu am înţeles că pe de-o parte sunt unii, pe de-o parte sunt alţii şi dacă ideea bună nu vine de la ei ţi-o resping. Eu îţi spun ce se vorbeşte pe culoare. Iată că nu e aşa.
Radu Moraru: Şi eu zic, mai ales că va trece tot pachetul ăsta, sunt convins. E o reformă necesară şi pe partea asta eram chiar descoperiţi. Iar Croitoru e un tip mai tăcut el aşa, dar reuşeşte să le plaseze.
Teo Trandafir: Da. Şi a înţeles, pentru că legea tot vorbeşte despre continuitate, educaţie şi se vorbea de la grădiniţe în sus. Dar creşele care reprezintă până la urmă copii cam între opt luni să zicem şi trei ani nu prea erau prinse. Adică legea era destul de rară ca ţesătură în zona respectivă. Atunci noi am venit şi am îndesit-o un pic, am îndesit-o chiar bine cu date, fapte întâmplări. Şi ca să înţelegi cam care e situaţia în România, îţi dau un exemplu aşa ca să te luminezi. În anul 1990 existau în România 900 de creşe, acum au rămas 243. Întrebare, cum facem să mărim numărul de locuri în creşe? În felul ăsta, luând bani de la stat, iar domnul Croitoru a recunoscut, domnule nu este o sumă atât de mare încât să-i spunem doamnei Trandafir: „nu”. Aşa mi-a zis, doamna Trandafir.
Radu Moraru: O să fi emblemă, mascotă, că te cheamă Trandafir, PD-L-ul are un trandafir.
Teo Trandafir: Ştiu.
Radu Moraru: Dacă te chema Teo Trei Trandafiri era mai complicat, trebuia să mergi la PSD.
Teo Trandafir: Am şi alte nume de familie care ar fi încurcat, aşa că mai bine... le am în minte.
Radu Moraru: De ce totuşi nu dezbatere? Că înţeleg, cel puţin aşa mi-au spus colegii, că astăzi sau ieri trebuia să aibă loc această dezbatere.
Teo Trandafir: Trebuia să aibă loc tot timpul această dezbatere. Motivul a fost următorul, de obicei lucrurile astea nu se fac între două doamne sau între doi domni, între doi candidaţi. Lucrurile se fac între două staff-uri. Noi ne-am gândit aşa, ce e cel mai important, să apărem la televizor, eu având avantajul celor 15, asta e situaţia, eu nu pot să dau înapoi timpul şi să nu mai apar la televizor. Am fost la televizor toată viaţa mea. E mai important să apărem la televizor şi să ne frăsuim la televizor sau să mergem din stradă în stradă şi să vedem care sunt problemele oamenilor, să dăm mâna cu ei, să ne privim în ochi, să ne cunoaştem? Şi am mers pe sistemul ăsta. Mai bine mergem din uşă în uşă. La un moment dat unii dintre colegii mei chiar îmi spuneau, „mă dar de ce nu suni la uşă să vezi care e reacţia omului”, „să nu-l deranjez”. Cine a vrut să vină a venit, au fost mii de oameni la întâlnire acolo. Mi s-a părut o campanie foarte eficientă aşa, faţă-n faţă, mână-n mână. Reacţiile au fost diverse, au fost frumoase. Cele mai multe dintre ele au fost absolut înălţătoare. Mi-a plăcut foarte tare. La început era un pic, ştii cum e, când dai ochii cu multă lume dintr-o dată îţi e greu să vorbeşti, îţi e greu să te exprimi, după aia am început să mă organizez. Mi s-a părut şi ni s-a părut tuturor mult mai eficient aşa. La un moment dat am acceptat două... M-am gândit eu că e timpul, că gata sunt pregătită, sunt gata, am tot ce îmi trebuie la mine, mi-am pus platoşa, ochelarii de intelectual şi am hotărât împreună cu echipa mea să stăm de vorbă şi la Realitatea şi la Antena3, moment în care a intervenit o mişcare de trupe pe care nu am înţeles-o exact şi anume vopsitul geamurilor sediului. Mie mi s-a părut odată uimitoare, când am ajuns la sediu şi am văzut am rămas în faţa uşii uitându-mă minute întregi. Era o chestie roşie peste tot, nu se mai vedea înăuntru, puseseră nişte ziare pe jos ca să absoarbă excesul de vopsea şi mi-am dat seama că asta este o glumă de clasa a şaptea. Exact ce spunea bunul meu coleg Cristian Preda. Ştii, când cineva îţi aruncă o călimară de cerneală în faţa să mai stau eu de vorbă despre ce? Ăsta este un tip de discurs de candidat politic? Aici m-am oprit eu, am zis, înseamnă că nu sunt... nu înţeleg.
Radu Moraru: Dar de unde agresivitatea, de unde crezi tu că a apărut această...
Teo Trandafir: Nu ştiu cine a făcut asta, nu ştiu cine a hotărât asta, nu ştiu felul în care se fac lucrurile astea. Mie mi s-a părut doar pueril, nu spun că e bine, nu spun că e rău, mi s-a părut pur şi simplu pueril. Pentru telespectatorii noştri care nu înţeleg, copilăresc.
Radu Moraru: Da. Aţi avut... Tu te-ai întâlnit vreodată faţă în faţă cu doamna Mincă?
Teo Trandafir: În această perioadă?
Radu Moraru: Da.
Teo Trandafir: Nu.
Radu Moraru: Dar tu o cunoşteai înainte? Aţi vorbit vreodată?
Teo Trandafir: Sigur.
Radu Moraru: Am înţeles. Cam oribil arată, da.
Teo Trandafir: Da. E destul de impresionant aşa şi te sperii când îţi vezi... Metafora mi s-a părut îngrozitoare, felul în care curge vopseaua aia roşie pe figurile noastre mi s-a părut uşor agresivă.
Radu Moraru: E sinistră imaginea.
Teo Trandafir: Da. Recunoşti că îţi vine să rămâi câteva clipe şi să te uiţi.
Radu Moraru: Poliţia n-a aflat nimic deocamdată, nu?
Teo Trandafir: Nu am fost informată în legătură cu acest subiect.
Radu Moraru: Deci în campanie nu v-aţi întâlnit faţă în faţă, nu v-aţi întâlnit prin Colegiu?
Teo Trandafir: Eu îmi menţin metafora. Eu cred că atât doamna Liliana Mincă cât şi eu suntem doi înotători pe două culoare diferite. Nu ţinem neapărat să ne întâlnim acum în acest moment al campaniei nu mi se mai pare relevant, pentru că lucrurile au fost spuse, iată-le la televizor, au fost făcute într-un anume fel. Una înţelege într-un fel, una înţelege...
Radu Moraru: Te întrebam în ce măsură un contact direct te-ar fi ajutat să o simţi de exemplu ca şi stare cum e.
Teo Trandafir: Tu vrei să o simţi pe doamna Mincă?
Radu Moraru: Ca realizator am simţit-o de câteva ori.
Teo Trandafir: Păi nu mai bine povesteşti tu?
Radu Moraru: Da. Ne-a plimbat de câteva ori, dar acum n-are importanţă. Vreun sondaj aveţi? A ieşit, poţi să ne dai cifre, e confidenţial?
Teo Trandafir: Nu.
Radu Moraru: Nu.
Teo Trandafir: Eu nu ştiu foarte multe cifre, dar înţeleg din atitudini, din gesturi, din ce se întâmplă în jurul meu înţeleg multe, mai multe decât poate să îmi spună un sondaj. Dacă suntem în felul ăsta, hai să nu zicem atacaţi, abordaţi în felul în care ai văzut înseamnă că noi suntem cei care contăm şi pe mine într-un fel mă încurajează povestea asta, pentru că sunt extrem de optimistă în acest moment. Am văzut oameni care cred în mine care la început s-au îndoit, prieteni de-ai mei, „mă, tu nu şti politică, te mănâncă ăştia de vie”. Bun, în nici două săptămâni mi-a trecut prin cap un amendament, împreună cu colegii mei ne-am apucat să-l scriem, că eu nu sunt nici jurist, nici finanţist, l-am depus, domnul Croitoru a considerat că e ok şi astăzi iată-mă pe mine, Teo Trandafir, la Camera Deputaţilor susţinându-mi amendamentul. Mi se pare ireal. Înseamnă că este mediul în care eu trebuie să ajung, nu numai eu, e vorba despre mulţi membrii ai societăţii civile care ar trebui să vină după mine, pentru că există în momentul acesta la putere oameni care ne pot ajuta, oameni care ştiu, au învăţat. Hai şi noi să-i ajutăm. Cu ce? Cu idei noi, cu interese pecuniare bune. Suntem oameni care avem după ce bea apă. Noi nu venim în politică să facem bani, noi venim în politică să facem idei.
Radu Moraru: Da. S-ar putea să deschizi o pârtie interesantă. Luăm o scurtă pauză. Ne întoarcem în direct în câteva minute. Am revenit, suntem în direct. Tu ce ofertă le-ai făcut oamenilor din Colegiu? Ce le-ai spus, că bănuiesc că nu le-ai spus că le măreşti salariile, pensiile, le dai de mâncare, slujbe?
Teo Trandafir: Asta a fost partea riscantă. Noi am hotărât altfel, să le spunem adevărul şi anume, că asta nu se poate face. Şi acum ei dacă vor crede într-un fel sau altul este decizia lor. E o chestiune de fler, dacă tu poţi să crezi una ca asta înseamnă că n-ai suficient fler, asta vreau să spun. Nu, n-am spus asta. Am încercat să le ascultăm problemele şi apoi le-am notat, o să le punem pe căprării, o parte le ducem la primărie, fiecare unde trebuie duse. Adică noi încercăm să facem lucruri dacă s-ar putea fără să le promite. A fost foarte drăguţ un cetăţean la un moment dat că zice, „doamna Teo, dar ne promiteţi ceva?”, „da, vă promit să nu mă schimb”.
Radu Moraru: Bună promisiunea. Noi vrem să facem şi un voting, să vedem ce cred ai noştri telespectatori, care nu prea s-au înşelat niciodată, din câte ţin minte eu în nouă ani de zile. Deci vă întreb dacă, credeţi în şansele lui Teo Trandafir? Dacă va câştiga sau nu va câştiga? Ce părere aveţi dumneavoastră? Scurt de tot, câteva minute va dura acest televoting. Sunt curios să văd cum o vedeţi pe Teo în această cursă, interesantă pentru că Liliana Mincă e un candidat interesant. Avem şi un telefon, dar colegii, mai avem nişte imagini am înţeles cu ceva, un fel de mită electorală. Ce se dă prin Colegiu?
Teo Trandafir: De ce te uiţi la mine?
Radu Moraru: Păi te-ai plimbat, ai umblat, ce ai văzut?
Teo Trandafir: Pe străzi am văzut ce am dat noi respectiv, o brichetă, un pix, un tricou.
Radu Moraru: Colegii mei au nişte imagini, ia vedeţi, că am înţeles că se mai dă ceva prin colegiu. Ia să vedem ce se mai dă. Ce se dă? Conservă, de murături, de ce?
Teo Trandafir: De ananas şi ştiu şi de unde ştiu. N-am ştiut de unde provine, o cutie asemănătoare am primit şi noi de la cineva şi ne-am uitat un pic miraţi la termenul de expirare şi o să vă rog şi pe dumneavoastră, cei care aţi primit asemenea cutii să vă uitaţi la termenul la care conserva respectivă expiră, pentru că ea expiră în mai. A fost produs în anul 2008 şi sunt convinsă că lucrurile...
Radu Moraru: Bine că nu sunt alegerile în iunie, că era mai... Am văzut şi ulei de măsline. E bun. Ananas cu ulei de măsline, băgăm şi o berică. Dar subţire, în alţi ani se dădea mai bine la alegeri. Avem telefonul colegii? Îl avem la telefon pe domnul Mădălin Voicu. Bună seara!
Mădălin Voicu: Bună seara domnul Moraru, bună seara Teo!
Teo Trandafir: Bună seara!
Radu Moraru: Vroiam să vă întrebăm cum v-aţi descurcat dumneavoastră în politică, fiindcă sunteţi un artist până la urmă şi în mod normal n-ar fi trebuit să vă descurcaţi în politică. Credeţi că aţi reuşit? Credeţi că o artistă cum e Teo poate să aibă vreo şansă în viaţa politică românească?
Mădălin Voicu: Domnul Moraru, nu ştiu ce să vă spun, că situaţia poate fi privită din două perspective, din două unghiuri. Sigur că intrarea mea în politică s-a întâmplat într-o perioadă când nu era atâta mizerie şi mă rog, promiscuitate. Deci în 1995 când am intrat eu în politică, primul care s-a opus a fost tatăl meu săracul, Dumnezeu Să-l ierte, pentru că a spus, „dom'ne tu ca artist nu o să poţi să ţii piept sau nu o să poţi să fii la înălţime şi că neştiind să minţi sau să fi”, hai să folosesc un cuvânt uzitat „să fi curvă, pentru că politica în sine este o curvă”, mi-a spus, „dom'ne nu îţi recomand pentru că nu e bine”. Bun. Eu prima oară când am intrat în politică am intrat ca deputat, ca reprezentant al etniei rromilor din partea partidei rromilor şi atunci lucrurile nu erau atât de acute. În 2000 am intrat în PDSR şi astăzi servesc aceeaşi cauză, a unei stângi, eu spun europene, cu viziuni şi mai multă elasticitate decât o stângă rigidă. Sunt un socialist lumina sper, dar nu mă simt bine domnul Moraru, nu din cauză că reprezint un partid pe care nu o să-l trădez niciodată, ci mai ales pentru faptul că constat pe zi ce trece că populaţia care nu mai e popor de mult a căzut foarte mult şi a ajuns într-o stare de deteriorare care mă întristează, mă supără şi mă indignează în acelaşi timp. Şi asta denotă că politicienii, grosomodo vorbind aşa, n-au reuşit, n-au ştiut sau n-au vrut, asta ar fi foarte grav, să îşi asume şi să îşi respecte nu neapărat promisiunile ci proiectele mai ales. Aşa că dacă vreţi, din punct de vedere sunt uşor descurajat, dar ca artist, probabil că optimismul meu de multe ori infantil mai îmi dă din când în când spor şi încerc să fiu util acolo unde...
Radu Moraru: Eu cred că dacă Teo a reuşit în jungla numită televiziune se va descurca şi în jungla numită politică, însă o spun dintr-o altă tabără. Dumneavoastră credeţi că va reuşi Teo, cum o cunoaşteţi, că o cunoaşteţi bine?
Mădălin Voicu: Domnul Moraru, eu vă spun un singur lucru. Mie nu mi-a cerut nimeni la partid, am avut chiar azi-dimineaţă o şedinţă şi am pus o întrebare în sensul ăsta. Dom'ne partidul are o traiectorie? Se întâmplă să fim angrenaţi în această campanie? Ne recomandaţi să votăm reprezentantul PC-ului? Şi nimeni n-a avut nici un fel de reacţie. Chiar dacă ar fi avut sau nu, eu nu pot să spun că mie îmi displace doamna Mincă. Mi se pare uşor populistă şi prea nervoasă şi agitată. Pe Teo o cunosc de atâta timp şi cred că nu neapărat faptul că vine din zona culturii, cât mai ales firea şi caracterul ei probabil că sunt mai credibile sau mai aproape de ceea ce are nevoie acum o populaţie disperată să zicem. Eu nefiind participant la vot, pentru că locuiesc în alt sector, cred însă că Teo, dacă şi-a asumat acest rol de politician şi trebuie să-i spun că o să aibă decepţii foarte mari, dar mă rog, asta e, îşi asumă presupun. Cred că Teo este mai pe gustul sau pe apetitul, sau pe bucuria vulgului, decât doamna Mincă, pe care nu o acuz sau... încerc să mă extrag din politică acum, pentru că dacă voi fi certat mâine la partid, or să zică că am făcut jocul PD-L. Eu nu fac jocul niciunui partid, eu şi la mine în partid sunt incomod, de multe ori, cu toate că sunt un om de stânga şi convins că numai stânga poate salva România din situaţia mizeră în care e acum, în pragul anarhiei. Dar Teo are un alt caracter, o altă dinamică şi un alt comportament, care merg mai bine la sufletul omului. E părerea mea, nu vreau să par tendenţios.
Radu Moraru: Şi aici chiar va fi vot destul de uninominal, dacă pot să folosesc formula asta, fiindcă aici cine va lua mai multe voturi, va intra în... şi iertaţi-mă, dar nici Teo nu o văd să fie foarte PD-L-istă, deci nu o puteţi acuza de PD-L-ism, pentru că...
Mădălin Voicu: Nu, dar eu nu o acuz. Eu, dacă e să acuz pe cineva, vă acuz pe dumneavoastră de PD-L-ism.
Radu Moraru: Pe mine mă puteţi acuza.
Mădălin Voicu: O şi fac, după cum vedeţi. Dar eu nu vreau să fiu subiectiv, eu mă refer la persoană, deci vorbesc ca un om care încerc să desluşesc care ar putea fi calităţile, că defecte avem cu toţii. Cred că Teo are puterea, forţa şi calitatea de a fi politician, cu toate că repet, o să îi cam displacă poziţia asta, funcţia asta. Dar mă rog, dacă ea şi-a asumat-o, înseamnă că ştie ce are de făcut. Iar din punctul meu de vedere, întrecerea sau concurenţa între Teo şi doamna Mincă cred că nu există, pentru că sunt două tipologii diferite, doi oameni diferiţi, unul care este Teo şi care are, mă rog, calitatea de a fi foarte aproape de oameni prin emisiunile, prin apariţiile şi prin prestaţiile ei, şi doamna Mincă, care mi se pare de o nervozitate peltică şi uşor artificială. Eu o spun ca om, că dacă mi s-ar fi dat sarcină de la partid, fiţi sigur că aş fi refuzat să intru într-o emisiune unde ar trebui să susţin pe altcineva decât pe cel pe care îmi recomandă partidul, că eu, chiar dacă sunt nealiniat, sunt totuşi un om disciplinat, în formele mele, ancestrale, aşa.
Radu Moraru: Da. Şi eu cred că Teo reprezintă poate mai mult viitorul, cum ar trebui să se facă politică în România de azi înainte. Doamna Mincă mie mi se pare, din punctul meu de vedere, copiază prea mult modul în care s-a făcut politică în România.
Mădălin Voicu: Poate aveţi dreptate, domnul Moraru. Dar eu nu vreau să critic pe nimeni, eu doar spun care este emoţional opţiunea, sau, mă rog, dorinţa mea de a mă exprima şi vă asigur că oamenii, în continuare, vor trebui să pună mult mai multă bază pe oamenii de cultură, oamenii educaţi, oamenii care nu vin dintr-un parvenitism oribil şi care nu îşi imaginează că sunt ei atotştiutori. Şi artiştii au calitatea de a fi mai decenţi şi care preferă să vorbească alţii despre ei, decât ei despre ei. Şi eu sunt unul dintre cei care susţin cultura, arta, o emancipare corectă şi educaţia, în primul rând.
Radu Moraru: Vă mulţumesc, o seară bună.
Mădălin Voicu: Şi eu.
Teo Trandafir: Iertaţi-mă că îmi permit, domnule Moraru, că am văzut că asta e adresarea. Am tăcut mult. Se vorbea despre mine ca şi cum n-aş fi fost de faţă, dar intru într-o lume nouă şi mă gândesc că tăcutul face bine prestanţei. Întâi vreau să îi mulţumesc foarte mult domnului Mădălin Voicu pentru tot ce a spus, pentru felul în care gândeşte şi să îl asigur că nu, asta cu politica, încă nu, exact ce ai spus tu, poate mâine, poate peste doi ani, poate în următorul mandat, dacă mă interesează, o să încep să fac politică. Deocamdată, nu mă interesează să fac politică. Eu am înţeles exact cum stau lucrurile. Există două tipuri de a acţiona, la modul politică, şi acum o să fac o paranteză, ca să înţelegi. Când eram mică, vedeam o uzină. Nu înţelegeam ce scoate uzina aia, că intră pe o parte ceva şi pe partea cealaltă iese un produs, un tractor, un atelaj... şi vedeam tot timpul nişte roţi care se învârt, se învârt. Şi eu am înţeles că uzina este atunci când ceva se învârte şi nu se întâmplă nimic. Asta mi se pare mie politica. E posibil să mă înşel. Politica e atunci când nişte oameni vorbesc, şi vorbesc, şi vorbesc. Bun, dar de făcut, cine face? Şi atunci, m-am gândit: eu.
Radu Moraru: Uneori mă minunez şi eu, mă întreb: cine? Că totuşi ţara, e un miracol că nu ne-am prăbuşit încă.
Teo Trandafir: Dar tu înţelegi ce minunat a fost momentul în care eu am intrat, ajutată, desigur, de grupul PD-L, nu neg asta. Dar în niciun fel forţată, în niciun fel asimilată. Dimpotrivă, lăsată să mă descurc singură, am intrat la Camera Deputaţilor să vorbesc eu. Astăzi pentru mine, a fost o zi de cotitură. Halul în care îmi tremurau picioarele, că totuşi, era un loc, e într-un fel...
Radu Moraru: E interesant că ai emoţii. E interesant, uite.
Teo Trandafir: Cum să n-ai emoţii? Răspunderea este fabuloasă. Mă gândeam la câte familii se uită în momentul ăsta la tine, de exemplu. Şi eu vin să îţi spun că amendamentul e pe calea cea bună. Ţi-am promis acum o săptămână, fără vorbele „ţi-am promis”, pentru că le urăsc din suflet, am spus că încerc să o fac? Am venit să îţi spun că am făcut-o. Which is good.
Radu Moraru: Da, dar să nu... adică să ţii cont şi de ce spunea Mădălin Voicu, e şi o parte urâtă. Gândeşte-te, numai prin faptul că, până la urmă, eşti PD-L-istă, n-ai ce să îi faci, vei fi asimilată cu partidul, vei fi atacată în emisiuni, vor urla unii, vor spune: PD-L-ista asta de Teo şi PD-L-iştii care au nenorocit ţara! Deci să nu îţi imaginezi că nu vei fi băgată în aceeaşi oală.
Teo Trandafir: Câtă vreme nu va fi hoaţa de Teo, nemernica aia care ne-a promis şi ne-a înşelat, totul e bine. Să fii PD-L-ist, e şi Cristian Preda PD-L-ist, dacă mă înjură lumea cum îl înjură pe Cristian Preda, eu sunt mulţumită.
Radu Moraru: Îl înjură.
Teo Trandafir: Foarte bine, să ne înjure.
Radu Moraru: Dar tata ce zice, că am văzut un interviu, doctorul e cam supărat aşa, a băgat material.
Teo Trandafir: Doctorul este o minune de om. Şi hai să îţi explic ce s-a întâmplat, că a fost acolo o mârlănie vecină cu demenţa, deci a fost ceva ce nu s-a pomenit. Tata este un medic luminat, un om extrem de inteligent şi foarte dur în exprimare, şi foarte limpede. Nu stai cu tata la discuţii. M-a crescut exact ca pe el. Tata m-a crescut să fiu ca el. Şi eu sunt ca tatăl meu, trebuie să recunosc chestia asta. Şi sunt mândră că sunt ca tatăl meu. M-a învăţat la medicină, a băgat, uite atât am capul de medicină, dacă vrei, te consult pe tine, acum.
Radu Moraru: E bine de ştiut, noaptea te sun, dacă nu găsesc vreun...
Teo Trandafir: Exact, sunt eu acolo. Acum suntem la... tata şi cu mine, tata a hotărât să mă înveţe din nou inima, să vorbim despre...
Radu Moraru: Cu sufletul.
Teo Trandafir: Da, cu sufletul, cu inima. Şi la tatăl meu, un om care n-a dat niciodată interviuri şi n-a făcut declaraţii publice, pentru că, în ciuda valorii lui, tata pentru mine are nişte dimensiuni supraomeneşti, n-a făcut niciodată din asta vreun titlu de... şi vine o domnişoară, aparent inofensivă, ştii? Şi întreabă despre mine. Şi tata îi spune exact aşa, pentru că am avut discuţii lungi pe tema asta. Bă, zice, am spus despre tine adevărul, că am spus şi despre ceilalţi ce gândesc, am spus şi despre tine ce gândesc, că nu mă plăteşti tu să mint, şi nu mă plăteşte nimeni să mint şi nu mă cumpără nimeni pe mine. Am spus despre tine că eşti cel mai bun om pe care l-am cunoscut în viaţa mea, că poate oricine să se şteargă la nas cu tine, dacă vrea, până când eşti nedreptăţită sau ţi se calcă pe coadă, moment în care reacţionezi, adică nu eşti... asta am vrut să spun. Că tu eşti bună aşa, şi că la televizor zâmbeşti aşa, e una. Dar în momentul în care tu te baţi pentru o cauză, tu poţi să fii şi feroce, eu asta am vrut să spun. Păi, zic, tăticule, ştii ce a apărut la ziar? Da, tată, zice. Am văzut, sunt şocat. Au tăiat partea bună şi au lăsat-o pe aia: fi-mea este răutatea pură. Deci tata cred, în momentul în care a văzut ce-a făcut, faptul că a dat un interviu sincer, aşa e el, n-am ce să îi fac, şi a spus: dom'ne, e cel mai bun om de pe lume...
Radu Moraru: A, deci au decupat...
Teo Trandafir: Au decupat şi l-au dezamăgit, şi l-au făcut să nu mai răspundă la telefon, şi l-au rănit, şi-a dat seama...
Radu Moraru: Adică apare, practic, ca un tată care vorbeşte...
Teo Trandafir: Care îşi reneagă copilul. Tatăl meu mă adoră. Eu, la rândul meu... ştii ce mi-a spus tata? Bă, tu să le spui aşa. Uite, tată, îţi spun. Să îţi dea Dumnezeu măcar jumătate din fluxul de dragoste care există între tatăl meu şi mine. Eu sunt fata lui tata. Am fost crescută dur, aspru, cu bunătate, m-am jucat cu tata până când a dat ceasul din perete jos. Deci eram noi doi, într-o lume a noastră. A fost o poezie toată relaţia noastră, întotdeauna. Şi acum, să se trezească tata în situaţia de a mă blama el pe mine? Mai bine şi-ar tăia o mână. Tatăl meu, dacă vreodată mi se întâmplă ceva, şi asta mi-a zis: tăticule, dacă tu intri în politică de bani, cum au spus ăştia, tăticule, tu să ştii că eu îţi dau ţie tot. Nu tati, eu nu intru pentru asta. Uite, că să vezi, că am şi eu o căsuţă, am unde să pun capul. Măi tată, tu să nu cumva să ajungi vreodată la mâna cuiva, că eu sunt aici. E, de la asta până la ce s-a ajuns, este abject, abject. Nu e normal să deranjezi părinţii unui om, indiferent cât de antipatic ţi-ar fi. Nu îmi deranjaţi părinţii!
Radu Moraru: Dar ce am învăţat de acolo, e clar că în familie a introdus o chestiune. Tu vei fi PD-L-ista, el este anti PD-L-istul.
Teo Trandafir: Niciodată. Păi cum să îndrăznesc eu să suflu în faţa lui tata? N-am suflat niciodată, nu suflu nici acum. Plus că el s-a prins că eu nu sunt PD-L-istă la modul ăla, că s-a prins el, e băiat deştept tata. S-a uitat la afiş, a văzut că nu e portocaliu nimic, a văzut că... preşedintele întreba de tine, n-a fost... dimpotrivă, mi s-a părut că a avut o atitudine surprinsă, cum era şi firesc. N-a văzut că aş fi purtat vreodată pălărie portocalie, nu, deci tata s-a lămurit. Acum, există două curente, hai să zicem. Eu sunt apolitică. Şi cred că o să rămân aşa multă vreme. Mircea şi tata, care sunt ceva, deci mi-a spus tata ieri: auzi, să îi spui lui Badea să îmi plătească drepturi de autor, pentru că tot ce spune el eu am gândit, să ştii. Am gândit în capul meu. Adică eu le gândesc şi Badea le spune? Păi ce e asta? El să îmi dea bani.
Radu Moraru: Jumi-juma, da.
Teo Trandafir: Şi lui Mircea îi place de tata, evident. Deci sunt cam la fel. Deci ei sunt pe de o parte, eu sunt pe partea mea. Fiecare om are dreptul la liberă exprimare. Eu niciodată n-am spus că sunt aservită vreunui partid. Nici ei, la rândul lor. Sunt nişte oameni liberi, care spun ce vor. Dar unul e tata şi unul e cel mai bun prieten al meu. Adică e mai complicat. Viaţa mea e puţin mai...
Radu Moraru: Ai scăpat ieftin, nu te-am văzut totuşi... eu zic că ai scăpat ieftin, chiar şi cu interviul ăsta ciuntit şi nu ştiu ce, ieftin, la ce putea să se întâmple într-o campanie electorală.
Teo Trandafir: Da, putea să fie mai rău.
Radu Moraru: Spuneai că show-uri, spectacole, nimic?
Teo Trandafir: Mâine la ora cinci o să fie un spectacol, unde o să cânte Mandinga, o să cânte Lavinia, o să cânte Andra, o să cânte Marcel Pavel, o să cânte Quality Band. Şi locul să vi-l spun exact, este pe strada Reşiţa, colţ cu Grădiştea. Ca să nu mă... că eu cu numele proprii stau prost. Reşiţa cu Grădiştea, ora 17:00, vor cânta cei despre care v-am povestit. Cred că o să fie şi alte surprize, o să fiu şi eu pe acolo, prin zonă, să vă mai văd, să vă mai aud.
Radu Moraru: Crezi că iese lumea la vot? La spectacol iese. La vot iese?
Teo Trandafir: Fii atent, facem un experiment. Întâi zi-mi şi mie, te rog frumos, care a fost rezultatul sondajului tău?
Radu Moraru: Păi stai, că nu s-a terminat.
Teo Trandafir: Aia e, că tu odată mă dai afară, ştii?
Radu Moraru: Colegii, într-un minut închidem sondajul, da?
Teo Trandafir: Eu o să fac un... mamă, când aud asta cu apelul, îmi vine să mă urc pe pereţi. Iar dacă mă aude tata cu apelul... o să comunic stimaţilor telespectatori în acest moment, că mi-ar plăcea foarte tare să se prezinte la vot pe 25, dintr-un motiv foarte simplu. Să n-avem de ce înjura. Adică, de obicei, oamenii care nu ies la vot, stau după colţ şi înjură şi spun tot timpul: în ţara asta nu se mai poate face nimic. Dar dacă nu ieşim la vot şi nu exercităm puţine dintre drepturile care ne-au mai rămas, respectiv ăsta, este evident că vom sta în continuare în părculeţ şi vom sparge seminţe şi vom înjura. Sigur, e o plăcere a românului înjuratul, dar pentru evitarea efectelor neplăcute ale înjuratului în exces, vă invit la vot pe data de 25 aprilie, în colegiul 19 din Sectorul 4, Bucureşti.
Radu Moraru: Şi să nu vină cu un trandafir, că au unul deja.
Teo Trandafir: Mulţumesc frumos.
Radu Moraru: Cu mâna goală trebuie să vină.
Teo Trandafir: Exact.
Radu Moraru: Nu trebuie să aducă flori. E interesant, că s-ar putea, totuşi, e un experiment, şi eu sunt curios dacă iese lumea la vot, dacă vor acest mod de a face politică. Ai învăţat ceva din campania asta, ceva ce n-are legătură neapărat cu politica, ceva care ţi-ajută pentru viaţa ta, pentru sufletul tău?
Teo Trandafir: Da.
Radu Moraru: Ce aţi învăţat, ceva ce nu ştiai?
Teo Trandafir: Că un om de la televizor prezintă mai multă încredere decât merită.
Radu Moraru: Interesant.
Teo Trandafir: Vezi tu, sunt lucruri pe care pot să le fac şi lucruri pe care îmi este absolut imposibil să le fac. Şi oamenii ştiu. Şi totuşi, vin şi-mi spun. Nu să mă roage să le fac, ci doar, nu ştiu cum să spun, încrederea că spunându-mi mie, ceva s-ar putea rezolva, că s-ar putea ridica o parte din greutate, înţelegi? Doamna Teo, soţul meu e pe moarte. Eu nu pot să rezolv asta. Şi totuşi, femeia a venit la mine să îmi spună. Înţelegi ce spun? Iar durerea pe care ţi-o transmit...
Radu Moraru: Vin ca la psiholog, că n-avem instituţia asta.
Teo Trandafir: Despre asta este vorba. Oamenii de la televizor sunt, prin însăşi cariera lor, prin însăşi evoluţia lor, nu ştiu, prin însăşi conştiinţa lor, giraţi de televiziune. Nu ştiu cum. Sunt lucruri pe care oamenii de la televizor, stimaţi telespectatori, nu pot să le facă, oricât de mult ne-am dori.
Radu Moraru: Rezultatul final, ce spun telespectatorii noştri. Nu prea s-au înşelat. De fapt, nu s-au înşelat, nu ţin minte să se fi înşelat vreodată. Nu o să fie chiar procentul ăsta, evident. Cât e? 80 şi cât? 84. Asta înseamnă că dintre cei care...
Teo Trandafir: Pentru cine, ştii?
Radu Moraru: Pentru mine, pentru Teo, pentru Mincă, sau pentru Badea?
Teo Trandafir: Sau pentru tata? L-ai uitat pe tata.
Radu Moraru: Da. Băi, cred că e 84 tu, Badea cât are? Mincă. Deci 85 la 15. Nu va fi procentul ăsta, dar e interesant.
Teo Trandafir: Oricum, vă mulţumesc foarte, foarte mult. Sunt foarte flatată, vă daţi seama.
Radu Moraru: Deci la televizor, ai câştigat. Nu-ţi ajută la nimic. Terenul, pe teren.
Teo Trandafir: Ştii care e avantajul meu? Am un singur avantaj. Sunt hotărâtă, sunt determinată. Dar am şi altă treabă, dacă nu-mi iese. Adică eu nu cer votul nimănui, oamenii trebuie să mi-l dea pentru că sunt ei convinşi, pentru că ei mă vor, pentru că dacă ei nu mă vor şi eu le cer, n-am făcut nimic.
Radu Moraru: Bună ideea. Corect. Fraţilor, aveţi de ales. Şi nu staţi pe tuşă, fiindcă statul pe tuşă dăunează grav sănătăţii, libertăţii şi minţii. Publicitate. Mult succes, Teo.
Teo Trandafir: Mulţumesc.
Radu Moraru: Vă arătăm în ultima parte, puţine minute, un caz, v-am arătat un caz de manipulare cu Gabriela Vrânceanu Firea. Nu manipulare, eu i-aş spune terorism de televiziune, în momentul în care scria: „Emil Boc: pensiile nu se vor plăti”. Ăsta eu îl consider un caz de terorism de presă, sperii şase milioane de pensionari că nu se vor plăti pensiile, da? Bineînţeles, era o minciună. Astăzi vă arăt un alt tip de terorism, de astă dată pe Realitatea TV, ca să vedeţi de ce trebuie să decupaţi întotdeauna ceea ce se spune la televizor. Aşa cum am spus-o, chiar ceea ce se spune la masa asta, chiar ceea ce spun şi eu, gândiţi singuri. A spus-o şi Teo. Televizorul, de multe ori, îi creditează pe cei de la televizor cu mai mult decât au. Publicitate, ne întoarcem în direct, un caz incredibil. Eu, în 20 de ani, n-am văzut aşa ceva. Doar la Revoluţie mai era ceva similar, în perioada aia tulbure. Dar de atunci, n-am mai văzut aşa ceva. Publicitate.
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Înainte să trecem la "Irealitatea Tv" ce se potriveşte la nebunie acum acest nume, vreau să ne oprim pentru trei minute asupra unei poveşti, zic eu, o poveste emoţionantă. Ministrul apărării a avut o iniţiativă şi emoţionantă şi bună, a scris o scrisoare foarte emoţionantă unui copil care s-a născut acum, dar care nu îşi va cunoaşte niciodată tatăl, fiindcă omul a ajuns erou, a căzut la datorie, cum spun militarii, în Kandahar - Afganistan şi sigur că e o dramă, o tragedie, dar iată că, cu un gest până la urmă omenesc şi mic, nu l-a costat nici timp foarte mult, nici ... ministrul practic scrie această scrisoare emoţionantă şi apoi urmează şi un alt gest foarte frumos. Haideţi să dăm reportajul ăsta, colegii, după aia ne ocupăm de teroriştii din presă. Da, Florin Gabriel e puştiul unui erou, tatăl său este erou, se va mândri cu acest lucru peste timp. Sigur, o dramă, dar e de apreciat şi de multiplicat acest gest al unui ministru care în asemenea cazuri a procedat mai bine decât poate trebuia sau se cuvenea, va fi şi naş al acestui bebeluş şi poate că aşa ar trebui să înţeleagă fiecare ministru, că poporul e până la urmă cel mai important în viaţa oricărui politician.
AVEM DESTUI
MINCINOŞI, OPORTUNIŞTI ŞI LIPSIŢI DE CARACTER ÎN POLITICA NOASTRĂ!
NU TREBUIE SĂ LĂSĂM
CA NUMĂRUL LOR SĂ SE ÎNMULŢEASCĂ!
TEO TRANDAFIR NU ARE CE CĂUTA ÎN PDL!
PERMANENT ÎN FOSTELE EI EMISIUNI
ACEASTĂ MANELISTĂ A FOST ANTI-BĂSESCU!
<>
Alaturi de Raluca – Ioana si Jacobus van Staden la standul inovatiei lor, 
