M-am intalnit cu Olmedo. Ei si, cine-i Olmedo? Dupa gustul meu, un barbat admirabil. E inteligent si nu e intelectual. Nu stiu daca ceilalti vor fi avut mai mult noroc, dar ceea ce mi-a scos in cale viata imi impune convingerea suparatoare ca, in vremea noastra cel putin, aproape nu mai exista oameni inteligenti in afara de intelectuali. Si cum cea mai mare parte dintre intelectuali nu sunt nici ei inteligenti, rezulta ca inteligenta e un eveniment extrem de insolit pe planeta Pamant. Aceasta convingere, al carei enunt il va irita cu toata indreptatirea pe cititor, este si pentru cel ce o nutreste cum nu se poate mai penibila si mai tulburatoare. Din multe motive, dar, inainte de toate, pentru ca, plecand de la ea, devine in cel mai inalt grad probabil ca el insusi sa nu fie deloc inteligent si, prin urmare, toate ideile respectivului sa fie false, inclusiv cea care considera inteligenta drept fapt insolit. Situatia este insa iremediabila. Nimeni nu poate sari peste propria-i umbra si nici nu poate avea alte convingeri decat cele pe care le are. Nu putem pretinde altceva decat ca fiecare sa-si cante aria cu lealitate. Si a mea ar putea purta acum acelasi titlu ca si frumoasa predica a lui Massillon, Sur le petit nombre des élus. Nimica n-a insamantat in preopinent atata melancolie ca incredintarea ca numarul celor inteligenti e foarte redus.
Caci nu e vorba sa-i pretindem aproapelui genialitate. Prin inteligenta nu inteleg decat ca mintea sa reactioneze in fata faptelor cu oarecare acuitate si precizie, sa nu pui caruta inaintea cailor, sa nu confunzi griul cu maroul si, in primul rand, sa vezi ceea ce-ti sta in fata cu anumita exactitate si rigoare, fara a inlocui viziunea cu vorbe repetate mecanic. Dar, de obicei, ai impresia ca traiesti printre somnambului care pasesc prin viata cufundati intr-un somn ermetic din care nu-i cu putinta sa-i trezesti pentru a-i face sa-si dea seama pe ce lume se afla. Pesemne, Umanitatea a trait aproape intotdeauna intr-o astfel de stare somnambulica in care ideile nu reprezinta o reactie treaza si constienta in fata lucrurilor, ci o utlizare oarba, automata a unui repertoriu de formule insuflate in individ de ambianta.
Este de netagaduit ca buna parte din stiinta si literatura s-a facut tot in transa somnambulica, adica de insi catusi de putin inteligenti. Mai cu seama stiinta din zilele noastre, specializata si ordonata in acelasi timp, permite valorificarea prostului, drept care vedem la tot pasul ca persoane pe care nu le putem stima fac o opera stimabila. Stiinta si literatura, asadar, nu implica perspicacitate, dar cultivarea lor e, negresit, un excitant care favorizeaza desteptatea mintii si o mentine in acea alarma luminoasa care constituie inteligenta.
Caci la urma urmelor, deosebirea dintre un inteligent si prost consta in faptul ca primul traieste cu garda ridicata impotriva propriilor prostii, le recunoaste de indata ce-si fac aparitia si se straduieste sa le elimine, in timp ce prostul li se abandoneaza incantat si fara rezerve.
Bazandu-se pe realitatea stimulului constant, sunt mai multe probabilitati ca un intelectual sa fie inteligent, eu insa consider ca e o mare nenorocire ca intr-o epoca sau intr-o natiune inteligenta sa ramana practic redusa la limitele intelectualitatii. Pentru ca inteligenta se manifesta mai cu seama – nu in arta, nu in stiinta – in intuitia vietii. Or, intelectualul abia daca traieste, e de obicei un om foarte sarac in intuitii, aproape nu actioneaza in lume, cunoaste prea putin femeia, afacerile, placerile, pasiunile. Duce o existenta abstracta si rareori poate arunca o halca de adevarata carne vie coltilor ascutiti ai intelectului sau.
Inteligenta intelectualului ne e de foarte putin folos: ea se exercita aproape intotdeauna asupra unor teme ireale, asupra unor chestiuni de interes personal. De aceea e o desfatare pentru mine sa-l intalnesc pe Olmedo, sa-l vad apropiindu-se surazator, precedat de dubla floreta a privirii sale – privire perforanta si cvasicinica, ce pare a ridica fustele tuturor lucrurilor ca sa vada cum sunt pe dedesubt. Olmedo e bancher si om de lume cu experienta. Cand imi traverseaza rapid existenta, la urma urmelor spalacita, ca de intelectual, imi apare ca un meteorit stralucitor care vine incarcat de auria pulbere siderala. Indiferent de unde o veni, stiu ca vine intotdeauna din Univeres si ca in drumul sau, in treacat, a vazut cu coada ochiului ce se-ntampla pe Venus si l-a batut prieteneste pe spate pe Neptun. Olmedo stie multe si despre carti, stie tot atata cat un intelectual, dar nu stie ca intelectual, ci ca om de lume. Nu a permis niciodata ca axul persoanei sale sa ramana intepenit intr-o ocupatie, limitata ca atare, ci si-l lasa sa pluteasca in deriva destinului sau unipersonal. In alte vremuri, in secolul al XVIII-lea bunaoara, trebuie sa fi existat multi oameni ca el: nobili, financiari, proprietari, magistrati, care erau, cu toate acestea inteligenti si se bucurau sa-si distileze din propriile experiente de viata idei clare si distincte. (Situatia actuala din Europa – incapacitatea ei de a rezolva cu gratie problemele cu care e confruntata – nu se explica decat daca acceptam ipoteza ca azi lipsesc oamenii de soiul acesta. Asa cum sunt epoci, verbi gratia, la sfarsitul istoriei romane, in care curajul devine o raritate si pana la urma viteji nu mai sunt decat militarii.
Caci nu e vorba sa-i pretindem aproapelui genialitate. Prin inteligenta nu inteleg decat ca mintea sa reactioneze in fata faptelor cu oarecare acuitate si precizie, sa nu pui caruta inaintea cailor, sa nu confunzi griul cu maroul si, in primul rand, sa vezi ceea ce-ti sta in fata cu anumita exactitate si rigoare, fara a inlocui viziunea cu vorbe repetate mecanic. Dar, de obicei, ai impresia ca traiesti printre somnambului care pasesc prin viata cufundati intr-un somn ermetic din care nu-i cu putinta sa-i trezesti pentru a-i face sa-si dea seama pe ce lume se afla. Pesemne, Umanitatea a trait aproape intotdeauna intr-o astfel de stare somnambulica in care ideile nu reprezinta o reactie treaza si constienta in fata lucrurilor, ci o utlizare oarba, automata a unui repertoriu de formule insuflate in individ de ambianta.
Este de netagaduit ca buna parte din stiinta si literatura s-a facut tot in transa somnambulica, adica de insi catusi de putin inteligenti. Mai cu seama stiinta din zilele noastre, specializata si ordonata in acelasi timp, permite valorificarea prostului, drept care vedem la tot pasul ca persoane pe care nu le putem stima fac o opera stimabila. Stiinta si literatura, asadar, nu implica perspicacitate, dar cultivarea lor e, negresit, un excitant care favorizeaza desteptatea mintii si o mentine in acea alarma luminoasa care constituie inteligenta.
Caci la urma urmelor, deosebirea dintre un inteligent si prost consta in faptul ca primul traieste cu garda ridicata impotriva propriilor prostii, le recunoaste de indata ce-si fac aparitia si se straduieste sa le elimine, in timp ce prostul li se abandoneaza incantat si fara rezerve.
Bazandu-se pe realitatea stimulului constant, sunt mai multe probabilitati ca un intelectual sa fie inteligent, eu insa consider ca e o mare nenorocire ca intr-o epoca sau intr-o natiune inteligenta sa ramana practic redusa la limitele intelectualitatii. Pentru ca inteligenta se manifesta mai cu seama – nu in arta, nu in stiinta – in intuitia vietii. Or, intelectualul abia daca traieste, e de obicei un om foarte sarac in intuitii, aproape nu actioneaza in lume, cunoaste prea putin femeia, afacerile, placerile, pasiunile. Duce o existenta abstracta si rareori poate arunca o halca de adevarata carne vie coltilor ascutiti ai intelectului sau.
Inteligenta intelectualului ne e de foarte putin folos: ea se exercita aproape intotdeauna asupra unor teme ireale, asupra unor chestiuni de interes personal. De aceea e o desfatare pentru mine sa-l intalnesc pe Olmedo, sa-l vad apropiindu-se surazator, precedat de dubla floreta a privirii sale – privire perforanta si cvasicinica, ce pare a ridica fustele tuturor lucrurilor ca sa vada cum sunt pe dedesubt. Olmedo e bancher si om de lume cu experienta. Cand imi traverseaza rapid existenta, la urma urmelor spalacita, ca de intelectual, imi apare ca un meteorit stralucitor care vine incarcat de auria pulbere siderala. Indiferent de unde o veni, stiu ca vine intotdeauna din Univeres si ca in drumul sau, in treacat, a vazut cu coada ochiului ce se-ntampla pe Venus si l-a batut prieteneste pe spate pe Neptun. Olmedo stie multe si despre carti, stie tot atata cat un intelectual, dar nu stie ca intelectual, ci ca om de lume. Nu a permis niciodata ca axul persoanei sale sa ramana intepenit intr-o ocupatie, limitata ca atare, ci si-l lasa sa pluteasca in deriva destinului sau unipersonal. In alte vremuri, in secolul al XVIII-lea bunaoara, trebuie sa fi existat multi oameni ca el: nobili, financiari, proprietari, magistrati, care erau, cu toate acestea inteligenti si se bucurau sa-si distileze din propriile experiente de viata idei clare si distincte. (Situatia actuala din Europa – incapacitatea ei de a rezolva cu gratie problemele cu care e confruntata – nu se explica decat daca acceptam ipoteza ca azi lipsesc oamenii de soiul acesta. Asa cum sunt epoci, verbi gratia, la sfarsitul istoriei romane, in care curajul devine o raritate si pana la urma viteji nu mai sunt decat militarii.
(José Ortega y Gasset – Studii despre iubire)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu