Femeia inteligenta si femeia caprioara

‘’Nelson si Hamilton, doi barbati de factura opusa, dar amandoi de prima calitate, se indragostesc de o femeie care, prin gratia ei nobila si lipsa-i de discernamant, ajunge sa semene cu o caprioara. Iata problema, spuneti dumneavoastra …
- Asa e.
- Totusi eu nu vad aici nici o problema, ci mai degraba un fapt exemplar si luminos ca o ecuatie matematica. Problema o adaugati dumneavoastra, fiindca va apropiati de un fapt atat de limpede cu o idee preconceputa, si anume aceasta: ca barbatii valorosi nu se indragostesc de caprioare.
- Domnule, dar mi se pare firesc ca un barbat cu sufletul complex si disciplinat sa nu se simta atras de o faptura frivola, cu spirit volatil si, cum spune un personaj al lui Baroja, ‘’fara fundament’’!
- Da, da pare firesc, dar firescul nu e ceea ce ni se pare noua, ci ceea ce i se pare Naturii, care este mult mai fireasca decat toate simetriile noastre mentale si are totdeauna mai multa noima. La urma urmelor, care e ratiunea pentru ca un barbat inteligent sa se indragosteasca de o femeie inteligenta? Daca ar fi vorba de intemeierea unui partid politic sau a unei scoli stiintifice, se intelege ca un spirit clar incearca sa-si alature alte spirite clare, dar indeletnicirea amoroasa chiar lasand la o parte dimensiunea ei sexuala - nu are nimica de a face cu asta, este exact contrariul oricarei ocupatii rationale. Departe, asadar, de a fi o enigma, cazul pe care-l prezentati dumneavoastra este chiar cheia experientei amoroase. Barbatii se indragostesc de caprioare, de ceea ce, in femeie, tine de caprioara. Eu unul n-as spune asa ceva de fata cu doamnele, fiindca ele ar face rau pe suparatele, desi in fond de nimic nu s-ar simti mai magulite.
- Atunci, pentru dumneavoastra, talentul femeii, capacitatea ei de sacrificiu, nobletea ei sunt calitati fara importanta ...
- Nu, nu, au mare importanta, sunt minunate, extrem de stimabile – le cautam si le ridicam in slavi la mama, la sotie, la sora, la fiica -, dar, ce vreti, cand e vorba, strict vorbind sa te indragostesti, te indragostesti de caprioara ascunsa care exista in femeie.
- Drace, ce mi-e dat s-aud!
- Barbatul, cu cat e mai barbat, e si mai plin, pana sus, de rationalitate. Tot ce face si realizeaza, face si realizeaza din anumite ratiuni, mai ales din ratiuni utilitare. Dragostea unei femei, acel abandon divin al persoanei sale ultraintime pe care-l savarseste femeia patimasa, e poate unicul lucru pe care nu-l dobandesti din anumite ratiuni. Centrul sufletului feminin, oricat de inteligenta ar fi femeia, este ocupat de o putere irationala. Daca barbatul e persoana rationala, femeia este persoana irationala. Si asta e deliciul suprem pe care-l gasim la ea! Animalul e si el irational, dar nu e persoana, e incapabil sa-si dea seama de sine si sa ne raspunda, sa-si dea seama de noi insine. Cu el nu-i cu putinta relatia, intimitatea. Femeia ii ofera barbatului ocazia magica de a se comporta cu alta fiinta fara ratiuni, de a o influenta, de a o domina, de a i te abandona, fara interventia vreunei ratiuni. Credeti-ma: daca pasarile ar avea minimul de personalitate necesara pentru a ne raspunde, ne-am indragosti de pasari, nu de femeie. Si, invers, daca barbatul normal nu se indragosteste de alt barbat e pentru ca-i vede sufletul alcatuit pe de-a-ntregul din rationalitate, din logica, din matematica, din poezie, din industrie, din economie. Lumea e admirabil facuta de un mester excelent, si e o minune cum i se potrivesc si i se ajusteaza toate piesele!
- Esti stupefiant, prietene Olmedo!
- Deci ideea ca barbatul valoros trebuie sa se indragosteasca neaparat de o femeie valoroasa, in sens rational, e pura geometrie. Barbatul inteligent simte un pic de repulsie fata de femeia talentata, afara de cazul ca-n ea excesul de ratiune e compensat de un exces de nonratiune. Femeia prea rationala nu-i spune nimic barbatului si-n loc de dragoste, el simte pentru ea prietenie si admiratie. E la fel de fals sa presupunem ca pe barbatul eminent il atrage femeia foarte desteapta, ca si ideea pe care femeile insesi o propaga in chip nesincer, potrivit careia, inainte de toate, ea ar cauta la barbat frumusetea. Barbatul urat, dar inteligent, stie foarte bine ca, in cele din urma, e nevoit sa le vindece pe femei de plictiseala contractata in ‘’iubirile’’ cu barbatii chipesi. Le vede retragandu-se, una dupa alta, intr-o acostare fortata, infinit lehametite de excursia lor prin peisajul frumusetii masculine.
- Prietene Olmedo, daca ai fi scriitor si ai scrie tot ce-mi spui, ai sfarsi spanzurat de un felinar ...
- De-asta nici nu scriu. La ce bun sa scriu? E imposibil sa-ti transmiti propriile certitudini. Foarte rar se intampla ca altcineva sa fie atat de generos, incat sa fie dispus sa te inteleaga exact. Dar, in definitiv, tot ceea ce-am spus eu acum a mai spus-o cifrat, cu multi ani in urma, prietenul nostru Fridi. (Olmedo ii zice Fridi lui Friedrich Nietzsche). Acolo unde enumera trasaturile caracteristice ale barbatului celui mai bun, pe care el il numeste ‘’distins’’, dam peste asta:
‘’Satisfactia oferita de femei, ca fiinte de o specie poate inferioara, dar mai fina si mai imponderabila. Ce desfatare sa intalnesti fapturi cu capul plin de dans si de capricii si de carpe! Sunt adevarata incantare a tuturor sufletelor barbatesti prea incordate si profunde, si a caror viata se scurge impovarata de responsabilitati enorme.’’ (José Ortega y Gasset)