MEMORIU
PRIVITOR LA STATUTUL, STAREA ARHIVELOR ŞI A DOCUMENTELOR PRIVATE
ARBITRAR DEŢINUTE DE STAT
PRIVITOR LA STATUTUL, STAREA ARHIVELOR ŞI A DOCUMENTELOR PRIVATE
ARBITRAR DEŢINUTE DE STAT
I – Starea de fapt
a) Origine şi cauze
Opera de distrugere a elitei care a fãcut România Modernã (Unirea Principatelor, Indepenţa României şi România Mare) a fost întreprinsã de Rusia sovieticã pentru a oblitera factorii determinanţi ai specificului românesc – începând cu conştiinţa propriei identitãţi – în vederea :
1. anexãrii teritoriului rezultat din depersonalizarea statului român la imperiul marxist universal cu capitala la Moscova ;
2. vãrsãrii massei informe a populaţiei deromânizate în magma informã a proletarilor fãrã patrie din Lumea’ntreagã.
Cu realizarea acestui proiect a fost însãrcinat grupul venit pe tancurile Armatei roşii cãruia Stalin i-a încredinţat exercitarea mandatului de administrator colonial atunci când a redus România de la rangul de stat suveran la cel de satelit al URSS.
Aceastã oligarhie colonialã – “sovieticã” prin originea etnicã a majoritãţii membrilor ei dar în primul rând prin solidaritatea intereselor ei cu ale Kremlinului – s’a impus prin crimã, jaf şi fraudã ca « elitã de substituţie », proclamându-se « clasã conducãtoare ». Ea şi-a însuşit locul şi rolul elitei autohtone pe care o exterminase, cu misiunea de a schimba identitatea poporului român, dupã acapararea prealabilã a bunurilor şi resurselor care le-ar fi asigurat românilor independenţa materialã necesarã pentru a rezista jugului strãin.
Distrugerea elitei autohtone nu a însemnat doar lichidarea fizicã a unui grup de indezirabili . « Remodelarea » conştiinţei naţionale a românilor nu se putea face fãrã a li-se sterge din memorie imaginea pilduitoare a celor care prin gesturi eroice şi optiuni lucide fãcuserã şi ţinuserã România. Trebuia sã le fie smulşi din minte cei care încarnau nãzuinţele lor cele mai înalte, începând cu idealul naţional.
Confuzia atributivã şi patrimonialã dintre partidul unic şi statul comunist a fãcut din nomenclaturã deţinãtorul de facto (ca uzufructuar şi decident exclusiv) al patrimoniului constituit prin etatizarea proprietãţii private. Confiscarea bunurilor şi a locuinţelor s’a fãcut cu evacuarea manu militari a proprietarilor şi interdicţia de a lua cu ei altceva decât un minim de efecte personale şi de alimente. Au rãmas în casele astfel luate – înafarã de mobile, tablouri, argintãrie, etc. – arhivele documentare şi iconografice ale celor daţi farã, cu alte cuvinte memoria istoricã a familiilor lor. Când aceste arhive n’au fost distruse de noii ocupanţi ai imobilelor, ele au ajuns în depozitele organizaţiilor locale ale PCR. Dupã ce au fost expurgate şi oarecum organizate sub Ceauşescu, au fost transferate MAI (adicã Securitãţii), şi astãzi organul de tutelã al Arhivelor Statului.
b) Situaţia actualã
« Specialişti » MAI vegheazã în continuare la menţinerea arhivelor private sub un regim cât este posibil de secret, spre a împiedica accesul la ele a celor îndreptãţiţi sã le cunoascã conţinutul – cercetãtorii – dar mai ales a celor îndreptãţiţi sã le deţinã – urmaşii calificaţi ai celor deposedaţi de ele prin rapt.
Politica aceasta de ocultare a arhivelor de familie are douã obiective evidente deoarece constant dovedite în cursul ultimilor 20 de ani:
1. împiedicarea/întârzierea procesului de restituire a proprietãţii private dispus de diversele legi pe care noul regim de la Bucureşti a trebuit sã le adopte spre a fi recunoscut de comunitatea internaţionalã drept democratic, în scopul însuşirii abuzive şi frauduloase a bunurilor ce alcãtuiesc acest patrimoniu de cãtre parentela şi clientela nomenclaturii cãreia Stalin i-a încredinţat şi Gorbaciov i-a confirmat stãpânirea prin procurã a ţãrii noastre;
2. interzicerea recuperãrii propriului lor trecut şi a reconstituirii memoriei acestuia, de cãtre români în genere, dar cu precãdere de cãtre urmaşii celor ale cãror ştergere din memoria colectivã şi scoaterea definitivã din Istoria Neamului este mai departe urmãritã de elita de imposturã care deţine puterea asigurând sub forme politically correct perenitatea totalitarismului marxist (arbitrarul nelimitat al deţinãtorilor puterii, aproape exclusiv recrutaţi din rândurile oligarhiei coloniale). Beneficiarii pseudo-democraţiei instaurate prin mineriadele din 1990 nu sunt dispuşi sã tolereze penetrarea niciunui element de legitimitate a cãrui recunoaştere publicã/oficalã ar deschide calea spre restaurarea democraţiei autentice, nici reluarea firului întrerupt al continuitãţii istorice a statului român, cãrora le-au pus capãt Armata roşie şi împuterniciţii locali ai Kremlinului. Acest lucru a fost confirmat în mod autoritar de cãtre actualul şef al statului atunci când a decis monopolizarea de cãtre actualii fruntaşi ai oligarhiei coloniale sovietice a istoriei Rezistenţei Anticomuniste şi a crimelor comunismului, încredinţând conducerea instituţiilor menite sã desfãşoare aceste activitãţi fiului unuia din principalii autori ai exterminãrii elitei autentice a acestui neam, precum şi ai substituirii ei printr’una de imposturã.
II – Revenirea la legalitate
a) Problemele existente
Deţinãtorii legitmi ai arhivelor de familie însuşite de statul comunist prin rapt sunt siliţi sã se milogeascã pe la foştii ofiţeri de Securitate care asigurã şi astãzi gestiunea acestor documente private în diversele departamente ale Arhivelor statului, în loc de a fi imediat/automat repuşi în posesia patrimoniului documentar ce le revine de drept, ca proprietari arbitrar deposedaţi sau urmaşi ai acestora, aşa cum s’ar fi întâmplat în orice stat democratic (spre pildã în Germania la prãbuşirea, deopotrivã, a totalitarismului hitlerist şi a acelui marxist).
Eliberarea cu ţârâita a câte unui document, dupã parcurgerea repetitivã a unor serii nejustificabile de proceduri interminabile şi costisitoare, menite sã te facã sã te laşi pãgubaş sau sã te incite la accelerarea obţinerii lui prin bacşiş, ilustreazã paroxistic reaua voinţã organizatã care prelungeşte la Arhivele statului reaua credinţã a administraţiei publice însãrcinate cu mimarea legalitãţii. Faptul de a fi taxat pentru a obţine, când reuşeşti, copii dupã documente care-ţi aparţin de drept, face din deţinerea ilegalã a arhivelor private o afacere foarte profitabilã pentru administraţia publicã.
Cercul vicios pus la punct de oligarhia colonialã sovieticã – pentru a-şi însuşi bunurile care alcãtuiesc patrimoniul rezultat din etatizarea proprietãţii private – condiţionând accesul celor în drept la documentele necesare reconstituirii drepturilor lor de probarea prealabilã a calitãţii lor de deţinãtori/moştenitori legitimi ai bunului revendicat, fac practic imposibilã aplicarea singurelor 2-3 legi la care pot recurge pentru restituirea imobilelor însuşite prin rapt de statul totalitar. Sub pretextul ipocrit al împiedicãrii dobândirii prin fraudã al acestor proprietãţi, cei care au monopolul manevrelor dolozive (serviciile specializate de la Arhive şi ex-securiştii deveniţi notari publici) le interzic deţinãtorilor legitimi ai bunurilor accesul la informaţiile indispensabile identificãrii unor terenuri/case de care înaintaşii lor au fost spoliaţi cu douã generaţii mai devreme, trecerea acestei perioade fãcând sã disparã de foarte multe ori din memoria succesorilor numele şi amplasamentul patrimoniului lor de familie.
Statul care prelungeşte hegemonia oligarhiei coloniale sovietice adoptã legi prin care simuleazã de ochii comunitãţii ţãrilor democratice restituirea proprietãţii private, în sensul precis cã le face inaplicabile prin stabilirea de acte normative subsidiare, fãcute sã interzicã probarea documentarã dispusã de legile pe care pretind sã le complecteze !
Reconstituirea dreptului de proprietate al particularilor nu priveşte numai bunurile materiale. Ea cuprinde şi patrimoniul imaterial, din care fac parte numele, renumele, memoria familiei, percepţia propriei imagini (imaginea publicã şi locul în memoria colectivã). Este plin de copii de nomenclaturişti şi de agenţi sovietici care şi-au românizat identitatea abandonându-şi numele originar sau conspirativ – pe care l-au înlocuit însuşindu-şi numele altora, ale cãror faimã şi prestigiu le uzurpeazã pe aceastã cale – spre a şterge oprobiul cãruia îi desemneazã provenienţa şi trecutul lor. Fãrã a neglija, desigur, avantajele materiale ce pot decurge din revendicarea proprietãţilor legate de nişte nume precum Brâncoveanu, Rosetti, Moruzi, Ştirbey, etc. pe care încearcã sã şi-le însuşeascã fãrã un pic de jenã. Meritã subliniat faptul cã niciunul din cei care şi-au luat astfel de nume istorice nu este român de baştinã.
Apare aşadar ca indiscutabil faptul cã elita de substituţie formatã din oligarhia colonialã foloseşte arhivele particulare pe care le controleazã politic, pe de-o parte pentru a-şi consolida hegemonia prin fraudã documentarã şi, pe de altã parte, pentru a interzice deţinãtorilor legitimi ai acestor arhive sã-şi reconstituie statutul patrimonial şi social aferent prestigiului de care se bucurã ca urmaşi autentici ai elitei care a fãcut România presovieticã şi pretotalitarã, în refacerea cãreia mai sperã încã majoritatea românilor.
Nu poate fi pus la îndoialã faptul cã starea ce caracterizeazã actualmente funcţionarea Arhivelor statului, precum şi incompatibilitatea dintre variile acte normative care pretind sã reglementeze aceastã activitate, pun clar în evidenţã ilegalitatea deţinerii de cãtre stat a arhivelor particulare şi caracterul anti-constituţional al dispoziţiilor restrictive care-i vizeazã pe deţinãtorii îndreptãţiţi ai acestor arhive de familie. În mãsura în care exploatarea acestor depozite documentare este rezervatã falsificatorilor şi ocultatorilor de adevãr, dispoziţiile în vigoare favorizeazã dezinformarea cititorilor/ telespectatorilor şi manipularea opiniei publice.
b) Soluţiile necesare
Având în vedere cele expuse mai sus, ca pãrţi lezate, solicitãm autoritãţilor de resort adoptarea urgentã a urmãtoarelor mãsuri :
1. Imediate :
a. Dreptul de acces, general şi fãrã restricţie, la toate documentele confiscate persoanelor particulare şi familiilor spoliate de regimul comunist, oferit oricui, sub condiţia autorizaţiei date de deţinãtorului îndreptãţit (moştenitorul/ familia persoanei/familiei deposedate) ;
b. Cu regim de urgenţã expresã pentru documentele iconografice, din cauza împuţinãrii biologice a persoanelor încã în viaţã capabile sã identifice figurile celor ce apar pe astfel de documente ;
2. În termen de cel mult un an :
a. Restituirea cãtre deţinãtorii îndreptãţiţi, persoane sau familii, a tuturor arhivelor private şi a documentelor de familie, beneficiarii acestor dispoziţii putând dona aceste arhive/documente statului sau unor fonduri documentare specializate, dacã nu doresc sã le conserve ;
b. Transferul cãtre fondurile documentare special constituite în acest scop de particularii spoliaţi de statul comunist a tuturor arhivelor private ne revendicate de cei în drept sau pentru care nu existã moştenitori legitimi ;
Vã rugãm sã dispuneţi examinarea în regim de urgenţã prioritarã a reglementãrii situaţiei ilegale şi anti-constitionale în care se aflã actualmente arhivele private şi sã puneţi capãt arbitrariului administrativ de care se lovesc cei îndreptãţiţi la restituirea integralã a patrimoniului material şi moral de care au fost spoliaţi înaintaşii lor hãrãziţi « lichidãrii morale şi fizice » sub regimul nominal abolit în Decembrie 1989, şi nu în mai micã mãsurã la reconstituirea memoriei propriei familii.
Nãdãjduim ca solicitãrile noastre sã fie satisfãcute rapid şi efectiv, fãrã ca cei lezaţi de exproprierea documentarã de care este vorba în acest Memoriu sã fie nevoiţi sã se adreseze justiţiei – inclusiv CEDO în caz de nevoie.
Ne primirea în termenul legal de 30 de zile a rãspunsului cuvenit acestui demers motivat de problema extrem de gravã a ilegalitãţii şi neconstituţionalitãţii normelor de funcţionare a Arhivelor naţionale va fi automat urmatã de remiterea versiunilor în limbile englezã şi francezã a acestui Memoriu cãtre comisiile specializate ale Consiliului Europei (întovãrãşite de exemple probatorii).
a) Origine şi cauze
Opera de distrugere a elitei care a fãcut România Modernã (Unirea Principatelor, Indepenţa României şi România Mare) a fost întreprinsã de Rusia sovieticã pentru a oblitera factorii determinanţi ai specificului românesc – începând cu conştiinţa propriei identitãţi – în vederea :
1. anexãrii teritoriului rezultat din depersonalizarea statului român la imperiul marxist universal cu capitala la Moscova ;
2. vãrsãrii massei informe a populaţiei deromânizate în magma informã a proletarilor fãrã patrie din Lumea’ntreagã.
Cu realizarea acestui proiect a fost însãrcinat grupul venit pe tancurile Armatei roşii cãruia Stalin i-a încredinţat exercitarea mandatului de administrator colonial atunci când a redus România de la rangul de stat suveran la cel de satelit al URSS.
Aceastã oligarhie colonialã – “sovieticã” prin originea etnicã a majoritãţii membrilor ei dar în primul rând prin solidaritatea intereselor ei cu ale Kremlinului – s’a impus prin crimã, jaf şi fraudã ca « elitã de substituţie », proclamându-se « clasã conducãtoare ». Ea şi-a însuşit locul şi rolul elitei autohtone pe care o exterminase, cu misiunea de a schimba identitatea poporului român, dupã acapararea prealabilã a bunurilor şi resurselor care le-ar fi asigurat românilor independenţa materialã necesarã pentru a rezista jugului strãin.
Distrugerea elitei autohtone nu a însemnat doar lichidarea fizicã a unui grup de indezirabili . « Remodelarea » conştiinţei naţionale a românilor nu se putea face fãrã a li-se sterge din memorie imaginea pilduitoare a celor care prin gesturi eroice şi optiuni lucide fãcuserã şi ţinuserã România. Trebuia sã le fie smulşi din minte cei care încarnau nãzuinţele lor cele mai înalte, începând cu idealul naţional.
Confuzia atributivã şi patrimonialã dintre partidul unic şi statul comunist a fãcut din nomenclaturã deţinãtorul de facto (ca uzufructuar şi decident exclusiv) al patrimoniului constituit prin etatizarea proprietãţii private. Confiscarea bunurilor şi a locuinţelor s’a fãcut cu evacuarea manu militari a proprietarilor şi interdicţia de a lua cu ei altceva decât un minim de efecte personale şi de alimente. Au rãmas în casele astfel luate – înafarã de mobile, tablouri, argintãrie, etc. – arhivele documentare şi iconografice ale celor daţi farã, cu alte cuvinte memoria istoricã a familiilor lor. Când aceste arhive n’au fost distruse de noii ocupanţi ai imobilelor, ele au ajuns în depozitele organizaţiilor locale ale PCR. Dupã ce au fost expurgate şi oarecum organizate sub Ceauşescu, au fost transferate MAI (adicã Securitãţii), şi astãzi organul de tutelã al Arhivelor Statului.
b) Situaţia actualã
« Specialişti » MAI vegheazã în continuare la menţinerea arhivelor private sub un regim cât este posibil de secret, spre a împiedica accesul la ele a celor îndreptãţiţi sã le cunoascã conţinutul – cercetãtorii – dar mai ales a celor îndreptãţiţi sã le deţinã – urmaşii calificaţi ai celor deposedaţi de ele prin rapt.
Politica aceasta de ocultare a arhivelor de familie are douã obiective evidente deoarece constant dovedite în cursul ultimilor 20 de ani:
1. împiedicarea/întârzierea procesului de restituire a proprietãţii private dispus de diversele legi pe care noul regim de la Bucureşti a trebuit sã le adopte spre a fi recunoscut de comunitatea internaţionalã drept democratic, în scopul însuşirii abuzive şi frauduloase a bunurilor ce alcãtuiesc acest patrimoniu de cãtre parentela şi clientela nomenclaturii cãreia Stalin i-a încredinţat şi Gorbaciov i-a confirmat stãpânirea prin procurã a ţãrii noastre;
2. interzicerea recuperãrii propriului lor trecut şi a reconstituirii memoriei acestuia, de cãtre români în genere, dar cu precãdere de cãtre urmaşii celor ale cãror ştergere din memoria colectivã şi scoaterea definitivã din Istoria Neamului este mai departe urmãritã de elita de imposturã care deţine puterea asigurând sub forme politically correct perenitatea totalitarismului marxist (arbitrarul nelimitat al deţinãtorilor puterii, aproape exclusiv recrutaţi din rândurile oligarhiei coloniale). Beneficiarii pseudo-democraţiei instaurate prin mineriadele din 1990 nu sunt dispuşi sã tolereze penetrarea niciunui element de legitimitate a cãrui recunoaştere publicã/oficalã ar deschide calea spre restaurarea democraţiei autentice, nici reluarea firului întrerupt al continuitãţii istorice a statului român, cãrora le-au pus capãt Armata roşie şi împuterniciţii locali ai Kremlinului. Acest lucru a fost confirmat în mod autoritar de cãtre actualul şef al statului atunci când a decis monopolizarea de cãtre actualii fruntaşi ai oligarhiei coloniale sovietice a istoriei Rezistenţei Anticomuniste şi a crimelor comunismului, încredinţând conducerea instituţiilor menite sã desfãşoare aceste activitãţi fiului unuia din principalii autori ai exterminãrii elitei autentice a acestui neam, precum şi ai substituirii ei printr’una de imposturã.
II – Revenirea la legalitate
a) Problemele existente
Deţinãtorii legitmi ai arhivelor de familie însuşite de statul comunist prin rapt sunt siliţi sã se milogeascã pe la foştii ofiţeri de Securitate care asigurã şi astãzi gestiunea acestor documente private în diversele departamente ale Arhivelor statului, în loc de a fi imediat/automat repuşi în posesia patrimoniului documentar ce le revine de drept, ca proprietari arbitrar deposedaţi sau urmaşi ai acestora, aşa cum s’ar fi întâmplat în orice stat democratic (spre pildã în Germania la prãbuşirea, deopotrivã, a totalitarismului hitlerist şi a acelui marxist).
Eliberarea cu ţârâita a câte unui document, dupã parcurgerea repetitivã a unor serii nejustificabile de proceduri interminabile şi costisitoare, menite sã te facã sã te laşi pãgubaş sau sã te incite la accelerarea obţinerii lui prin bacşiş, ilustreazã paroxistic reaua voinţã organizatã care prelungeşte la Arhivele statului reaua credinţã a administraţiei publice însãrcinate cu mimarea legalitãţii. Faptul de a fi taxat pentru a obţine, când reuşeşti, copii dupã documente care-ţi aparţin de drept, face din deţinerea ilegalã a arhivelor private o afacere foarte profitabilã pentru administraţia publicã.
Cercul vicios pus la punct de oligarhia colonialã sovieticã – pentru a-şi însuşi bunurile care alcãtuiesc patrimoniul rezultat din etatizarea proprietãţii private – condiţionând accesul celor în drept la documentele necesare reconstituirii drepturilor lor de probarea prealabilã a calitãţii lor de deţinãtori/moştenitori legitimi ai bunului revendicat, fac practic imposibilã aplicarea singurelor 2-3 legi la care pot recurge pentru restituirea imobilelor însuşite prin rapt de statul totalitar. Sub pretextul ipocrit al împiedicãrii dobândirii prin fraudã al acestor proprietãţi, cei care au monopolul manevrelor dolozive (serviciile specializate de la Arhive şi ex-securiştii deveniţi notari publici) le interzic deţinãtorilor legitimi ai bunurilor accesul la informaţiile indispensabile identificãrii unor terenuri/case de care înaintaşii lor au fost spoliaţi cu douã generaţii mai devreme, trecerea acestei perioade fãcând sã disparã de foarte multe ori din memoria succesorilor numele şi amplasamentul patrimoniului lor de familie.
Statul care prelungeşte hegemonia oligarhiei coloniale sovietice adoptã legi prin care simuleazã de ochii comunitãţii ţãrilor democratice restituirea proprietãţii private, în sensul precis cã le face inaplicabile prin stabilirea de acte normative subsidiare, fãcute sã interzicã probarea documentarã dispusã de legile pe care pretind sã le complecteze !
Reconstituirea dreptului de proprietate al particularilor nu priveşte numai bunurile materiale. Ea cuprinde şi patrimoniul imaterial, din care fac parte numele, renumele, memoria familiei, percepţia propriei imagini (imaginea publicã şi locul în memoria colectivã). Este plin de copii de nomenclaturişti şi de agenţi sovietici care şi-au românizat identitatea abandonându-şi numele originar sau conspirativ – pe care l-au înlocuit însuşindu-şi numele altora, ale cãror faimã şi prestigiu le uzurpeazã pe aceastã cale – spre a şterge oprobiul cãruia îi desemneazã provenienţa şi trecutul lor. Fãrã a neglija, desigur, avantajele materiale ce pot decurge din revendicarea proprietãţilor legate de nişte nume precum Brâncoveanu, Rosetti, Moruzi, Ştirbey, etc. pe care încearcã sã şi-le însuşeascã fãrã un pic de jenã. Meritã subliniat faptul cã niciunul din cei care şi-au luat astfel de nume istorice nu este român de baştinã.
Apare aşadar ca indiscutabil faptul cã elita de substituţie formatã din oligarhia colonialã foloseşte arhivele particulare pe care le controleazã politic, pe de-o parte pentru a-şi consolida hegemonia prin fraudã documentarã şi, pe de altã parte, pentru a interzice deţinãtorilor legitimi ai acestor arhive sã-şi reconstituie statutul patrimonial şi social aferent prestigiului de care se bucurã ca urmaşi autentici ai elitei care a fãcut România presovieticã şi pretotalitarã, în refacerea cãreia mai sperã încã majoritatea românilor.
Nu poate fi pus la îndoialã faptul cã starea ce caracterizeazã actualmente funcţionarea Arhivelor statului, precum şi incompatibilitatea dintre variile acte normative care pretind sã reglementeze aceastã activitate, pun clar în evidenţã ilegalitatea deţinerii de cãtre stat a arhivelor particulare şi caracterul anti-constituţional al dispoziţiilor restrictive care-i vizeazã pe deţinãtorii îndreptãţiţi ai acestor arhive de familie. În mãsura în care exploatarea acestor depozite documentare este rezervatã falsificatorilor şi ocultatorilor de adevãr, dispoziţiile în vigoare favorizeazã dezinformarea cititorilor/ telespectatorilor şi manipularea opiniei publice.
b) Soluţiile necesare
Având în vedere cele expuse mai sus, ca pãrţi lezate, solicitãm autoritãţilor de resort adoptarea urgentã a urmãtoarelor mãsuri :
1. Imediate :
a. Dreptul de acces, general şi fãrã restricţie, la toate documentele confiscate persoanelor particulare şi familiilor spoliate de regimul comunist, oferit oricui, sub condiţia autorizaţiei date de deţinãtorului îndreptãţit (moştenitorul/ familia persoanei/familiei deposedate) ;
b. Cu regim de urgenţã expresã pentru documentele iconografice, din cauza împuţinãrii biologice a persoanelor încã în viaţã capabile sã identifice figurile celor ce apar pe astfel de documente ;
2. În termen de cel mult un an :
a. Restituirea cãtre deţinãtorii îndreptãţiţi, persoane sau familii, a tuturor arhivelor private şi a documentelor de familie, beneficiarii acestor dispoziţii putând dona aceste arhive/documente statului sau unor fonduri documentare specializate, dacã nu doresc sã le conserve ;
b. Transferul cãtre fondurile documentare special constituite în acest scop de particularii spoliaţi de statul comunist a tuturor arhivelor private ne revendicate de cei în drept sau pentru care nu existã moştenitori legitimi ;
Vã rugãm sã dispuneţi examinarea în regim de urgenţã prioritarã a reglementãrii situaţiei ilegale şi anti-constitionale în care se aflã actualmente arhivele private şi sã puneţi capãt arbitrariului administrativ de care se lovesc cei îndreptãţiţi la restituirea integralã a patrimoniului material şi moral de care au fost spoliaţi înaintaşii lor hãrãziţi « lichidãrii morale şi fizice » sub regimul nominal abolit în Decembrie 1989, şi nu în mai micã mãsurã la reconstituirea memoriei propriei familii.
Nãdãjduim ca solicitãrile noastre sã fie satisfãcute rapid şi efectiv, fãrã ca cei lezaţi de exproprierea documentarã de care este vorba în acest Memoriu sã fie nevoiţi sã se adreseze justiţiei – inclusiv CEDO în caz de nevoie.
Ne primirea în termenul legal de 30 de zile a rãspunsului cuvenit acestui demers motivat de problema extrem de gravã a ilegalitãţii şi neconstituţionalitãţii normelor de funcţionare a Arhivelor naţionale va fi automat urmatã de remiterea versiunilor în limbile englezã şi francezã a acestui Memoriu cãtre comisiile specializate ale Consiliului Europei (întovãrãşite de exemple probatorii).
Un comentariu:
Precizare: acest comentariu este primit de mine de la un cunoscut care spune ca nu este el autorul. Asadar judecati textul adica emisia independent de emitzator.
Trimiteți un comentariu