Stelian Tănase.

Motto:
"El este de vina! Iata vinovatul. Monstrul asta a inventat totul!"

"Noi nu suntem decat prieteni"
Belu Zilber, pe numele Herbert Zilber (n. 1901, Targu Frumos), devenise bolsevic inca din adolescenta. In 1918 este exmatriculat din toate scolile din tara pentru participarea la demonstratia muncitorilor tipografi din 13 decembrie. Isi continua studiile liceale la Paris si cele politehnice la Grenoble, de unde se intoarce in 1922, fara a reusi sa isi ia diploma de inginer. La Bucuresti va pretinde ca si-a terminat studiile, fara sa probeze vreodata cu documente. Este o impostura grava, dar fara consecinte practice, pentru ca nu il impiedica sa faca o buna cariera la Ministerul de Razboi, ca expert. Din 1932, lucreaza la Institutul de Conjunctura Mondiala, condus de Virgil Madgearu, pe care ajunge sa il conduca de facto. Emil Cioran a spus odata ca in Bucurestii tineretii lui, anii '30, cel mai inteligent om era Belu Zilber. Putea fi zarit in redactii, in cafenele, peste tot unde se intalneau jurnalisti, intelectuali, "lumea buna", conferinte, vernisaje, premiere.

Este semnalat la conferintele Criterion de la Ateneu. Frecventa fara complexe intelectuali de dreapta sau estetizanti, ne sau antimarxisti, ceea ce era rarisim printre comunisti. Se vedea, de exemplu, frecvent, cu Mihai Polihroniade cu care lua masa si polemiza, amandoi constienti ca venirea la putere a unuia din partidele lor echivala cu exterminarea interlocutorului. Scena este relatata de Mihail Sebastian in 1935. Un scriitor francez aflat la Bucuresti, Pierre Quint, ii intalneste pe cei doi la Capsa si nu intelege cum doi oameni cu optiuni opuse pot sa fie prieteni. "Pierre Quint nu intelegea cum e posibila o asemenea fratie intre doi oameni pe care teoretic ar fi trebuit sa-i desparta zece lumi. Tin minte foarte bine candidul raspuns al celor doi extremisti amici: «Vedeti, noi nu suntem decat prieteni. Asta nu angajeaza la nimic». Acest «decat» este un breviar psihologic bucurestean. El explica foarte multe lucruri, el scuza totul. Comment ça, ne vous engage à rien? Mais un seul geste engage, Monsieur." Sebastian observa: "Pe oamenii acestia nu-i angajeaza cu adevarat nimic: nici ura, nici iubirea, nici viata, nici moartea. Rigoarea, sub orice forma, nu este de resortul lor. Sunt niste oameni liberi. Poate singurii oameni liberi din Europa, caci faptele nu-i leaga, iar ideile nu-i obliga".

Strategia Moscovei: lideri PCR din zone periferice
Pe Belu Zilber il gaseai pretutindeni unde se petrecea ceva interesant. Era perfect informat, disponibil, omul tuturor contactelor si combinatiilor. Ducea vorbele de colo-colo, era, pe acest plan, indiscretia personificata. Ii placea sa intre in tot felul de aventuri, sa participe la comploturi. Era un amestec de tacla fara sens si lovituri pregatite in secret. "Belu Zilber a devenit o populara figura bucuresteana, este un tanar volubil, care da suete la Corso despre politica mondiala, aranjand situatia Europei, apostrofand violent guvernele, zguduind din temelii statele si invrajbind continentele." Personajul duce o viata dubla, probabil vocatia lui cea mai temeinica. Este un complotist care lucreaza pentru demolarea democratiei burgheze, dar are si o existenta "normala", la suprafata vietii sociale. Parea un causeur bun de gura, om care isi afisa radicalismul ca pe o moda. Nu era singurul. Unii ii intelegeau ca pe niste "baieti buni" care vor sa-i impresioneze pe cei mai slabi de inger.

Putini ii luau in serios. Traiau intr-o societate bine educata care ii tolera bine pe excentrici. In zona comunismului se gaseau si alte personaje bine situate social: fratii Anca si Mihai Magheru, descendenti ai generalului Magheru de la 1848, Scarlat Callimachi, printul rosu, stranepot al mai multor domnitori, avocatul Mihai Macavei, mare mosier, Victor Aradi, din procesul spionajului sovietic, era baronet, N.D Cocea, Lucretiu Patrascanu, boiernasi moldoveni, I.Gh. Maurer, Athanase Joja, burghezi, Constanta Craciun, fiica de bancher etc. Lista e mult mai lunga. Romani, evrei, maghiari, educati, cu averi, plasati confortabil in ierarhia sociala. Ideea ca acesti comunisti proveneau exclusiv din minoritatile etnice sau erau doar niste declasati e in buna parte falsa. Ce este adevarat este faptul ca Moscova a promovat cu precadere in ierarhia PCR lideri care proveneau din zone periferice.

A fost o tactica cu scopul de a avea PCR sub control, cu lideri nereprezentativi, izolati, marginali din punct de vedere etnic si social, inferiori ca nivel de educatie. Efectul acestei politici a fost in timp atrofierea stangii radicale, comuniste sau necomuniste. Totusi, la nivelurile medii mai ales, dar si la baza, situatia era diferita. In ciuda faptului ca a ramas o minoritate infima in societatea romaneasca, puteai intalni aici progenituri ale burgheziei mari si mici, aristocrati, intelectuali, cadre, profesionisti bine situati etc. se intalneau in aceasta zona politica utopica. Unii membri ai PCR, altii - cei mai multi - nu. Aventurieri, idealisti, pierde-vara, escroci, revolutionari profesionisti, spioni...

Ce i-a scos pe oameni ca Belu Zilber in afara cadrului obisnuit, "burghez", a fost caderea tarismului in Rusia, in 1917. A fost o generatie "revolutionara" cu un accentuat spirit antiburghez si antidemocratic. A visat la revolutie pana la disparitia ei ca generatie, final consumat adesea in conditii dramatice. Cand acest entuziasm s-a mai tocit, la sfarsitul anilor '20, a aparut criza din 1929-'33 si pericolul nazist, care au mobilizat din nou pe cei nascuti odata cu secolul. O generatie europeana turbulenta care a cunoscut transeele primului razboi modial sau s-a ridicat imediat de pe ruinele Europei. Unii s-au lasat ispititi de extrema-dreapta, altii de cea stanga. Toti detestau democratia burgheza, spiritul liberal, pe care le considerau depasite. Erau fanatici, dogmatici, predispusi la violenta, ahtiati de putere, dispretuind procedurile democratice, programatic intoleranti. Se insala cine vede in Zilber doar un "comunist de salon". Eticheta i-a fost lipita si lui Patrascanu. Un regim comunist sub controlul Kremlinului in anii '40-'50 si dirijat de tandemul Patrascanu-Zilber nu ar fi fost cu nimic mai bun decat a fost cel dirijat de Gheorghiu-Dej-Ana Pauker.

"Om de salon" si "soldat al revolutiei"
Jumatate din fiinta lui Zilber se gasea in lumea buna bucuresteana, cum am aratat. Cealalta jumatate a existentei sale se consuma in subterane. Zilber era de fapt un dedicat "revolutionar profesionist", un bolsevic, asa cum il teoretizase Lenin in Kto kogo, disciplinat, lipsit de scrupule, obsedat de distrugerea burgheziei si a regimului politic patronat de ea. Era un soldat al revolutiei proletare. Sa nu ne lasam inselati de butadele si umorul lui raspandit prin cafenele si redactii. Zilber este un om secret, cu gustul conspiratiei. Omul de spirit, neintrecut causeur, ca si Petre Tutea, cu care isi disputa intaietatea prin saloane, ducea o viata dubla, asa cum prevedea canonul Kominternului, "munca legala se imbina cu cea ilegala". La vedere se gasea activitatea antifascista, mobilizarea opiniei publice, folosirea
"tovarasilor de drum", profesori, jurnalisti, avocati naivi, in diferite campanii. Dar implicarea lui nu era doar una generala, de simpatizant al unei cauze.

Dimpotriva. Zilber si unii dintre cei care il anturau desfasurau activitati ilegale, participand activ la retele comuniste subterane. Opera lor era una de subminare a regimului democratic, mergand de la diversiuni la spionaj si la propaganda ostila. Si Zilber avea o misiune precisa in aceste retele disciplinate si ierarhizate controlate de Komintern si infiltrate de Siguranta. In principal, Zilber a fost un agent de influenta, unul redutabil. A lucrat eficient in mediile gazetaresti si intelectuale. Dar si in cercurile de afaceri, prin pozitia pe care o avea la Institutul de Conjunctura finantat de Nicolae Malaxa, condus de Virgil Madgearu. Zilber era perfect informat asupra situatiei economiei romanesti si in contact cu industriasi, bancheri, oameni de afaceri importanti. De altfel, isi folosea pozitia strategica si pentru a-si ajusta propriile venituri. Mentalitatea proletara, "sarac si cinstit", nu il stapanea. Ramanea ca mod de viata un bughez care aprecia valorile burgheze. Ii placeau lucrurile bine facute, limuzinele, mobilele pretentioase, apartamentele confortabile, hainele sic. Frecventa restaurantele cele mai scumpe in cautare de parteneri de discutii la fel de inteligenti si informati. Intelegea oare ca victoria comunistilor pentru care complota ar fi dus la disparitia acelei lumi pe care ii placea sa o frecventeze?

Reteaua spionajului sovietic in 1930
Zilber era un personaj foarte cunoscut, de neconfundat. Ca aparitie, era un om mic de inaltime, aproape un pitic (1,56 m) si complexat. Erotoman, vorbaret, fricos, cu miscari iuti, mereu grabit. Personaj contradictoriu, omul tuturor contrastelor. O reputatie proasta il insotea, ca un miros urat: ca era agent al Sigurantei. Isi facuse un nume de cand aparuse in boxa acuzatilor la Tribunalul Militar, in ceea ce presa a numit "procesul spionajului sovietic". Procesul a tinut pagina intai a ziarelor trei luni, din aprilie pana in iunie 1931, si a adus 36 de persoane in boxa acuzatilor, cu varste intre 25 si 35 de ani. Alte 20 au reusit sa dispara inainte de a fi arestate. Ingineri, oameni de afaceri, functionari, ofiteri, publicisti, romani si straini. Vor primi pedepse grele de la 5 la 20 de ani de inchisoare, unii cu munca silnica, pentru tradare de tara si spionaj, conform noii Legi nr. 8/1930. Conform propriei marturii, a devenit spion sovietic in 1928, pe cand se afla la Viena, unde functiona conducerea PCR, la cererea lui David Fabian, membru al Biroului Politic. "Nu puteam refuza sa particip la apararea primului stat socialist. Ca totdeauna, ca atatia altii, imi spuneam ca, de vreme ce mi se cerea, era desigur necesar. De altfel, noua sarcina de partid, cum se numea si se numeste un ordin, nici nu-mi displacea. Promitea sa faca mai mult loc imaginatiei decat sedintele rituale de celula. Deveneam un om oarecum liber, fara a inceta sa fiu comunist. Pe vremea aceea, a nu fi comunist sau a nu iubi Uniunea Sovietica mi se parea neuman, nedemn, josnic, absurd."

Siguranta trece la arestari in 15 octombrie 1930, dupa luni de supraveghere. Anume, cand de la Viena soseste cu fonduri si noi instructiuni Cilly Auslander, nascuta la Radauti, doctor in chimie. Dupa numai doua ore este arestata. In decurs de o zi ii urmeaza si ceilalti, toti sunt depusi la inchisoarea Vacaresti. Ramificatiile retelei sunt mai largi decat se credea. Inginerul Paul Solomon controla zeci de agenti, organizati in patru celule autonome, una condusa de el, celelalte de Victor Aradi, Frederich Klauda (zis si Gustav Metta), Manhofer Hugo. "Spionii din Romania lucrau sub conducerea centralei de spionaj sovietic din Viena si operatiunile lor erau indreptate in special asupra armatei." Iata cateva din figurile centrale. Inginerul francez André Prot dadea informatii referitoare la uzina de avioane IAR Brasov, unde lucra si spiona din 1928. Comunist din studentie, fusese recrutat cand era angajat in Le Havre, Franta, ca inginer la o companie navala sovietica, Transatlantica. Moare la cutremurul din 10 noiembrie 1940 la inchisoarea Doftana, sub daramaturi. Maiorul Grigore Varzaru, ex-ofiter in armata austro-ungara, cade prizonier la rusi in timpul primului razboi mondial, in batalia de la Lemberg. Evadeaza, rataceste prin Rusia, China, Japonia, Mexic, se intoarce in Europa.

In noiembrie 1918¸ cand Imperiul Austro-Ungar se dezagrega, constituie un regiment romanesc. Incadrat dupa razboi in armata romana, este recrutat in vara lui 1929 la Viena de un agent sovietic, Sikora Hugo, implicat si el in proces, disparut. Varzaru pretinde in instanta ca a dorit sa patrunda in retea pentru a o denunta autoritatilor. Tribunalul nu a crezut povestea si i-a dat cea mai grea pedeapsa din tot lotul, 20 de ani munca silnica si degradare. A incasat mari sume de bani. Pentru cifrul regimentului unde era incadrat, la Alba Iulia, a cerut 100.000, lunar primea alti 20.000 lei. Grigore Varzaru in anii '40 se afla la inchisoarea Caransebes, ne spune un martor izolat si privit cu dispret de detinuti. Seful retelei a fost Paul Solomon, inginer din Oradea. Nu vorbeste bine romaneste, dialogul cu tribunalul are loc prin interpret, ca de altfel si cu alti inculpati. Studii politehnice la Berlin si Gdansk, Polonia. Recrutat in 1928. Primeste lunar 12.000 lei salariu. Toti agentii, de alfel, sunt platiti cu sume mari. Solomon organizeaza reteaua sub deghizamentul unor mici companii care fac comert, deschid birouri tehnice, reprezentante comerciale, ateliere de reparatii etc.

Sub fatada acestora se desfasura intreaga activitate de spionaj, o colectare masiva de informatii. Dar aici aveau loc intalniri conspirative, erau cutii postale, se facea curierat, plati. Inginerul Paul Solomon se prezinta in fata tribunalului nu ca un comunist, ci ca un om lipsit de convingeri politice. Totul n-ar fi fost decat o afacere. Colecta si vindea informatii. Documente aflate la dosar, insa, il prezinta ca un agent comunist periculos. Un amanunt amuzant este acela ca a doua zi de interogatoriu apare cu mustatile rase. Recunoaste ca a facut spionaj si, in ultimul sau cuvant in fata tribunalului, ia toata vina asupra sa. Pozitie aparte, de vreme ce toti ceilalti inculpati se declara nevinovati. O alta figura marcanta este Szanto Dezideriu, avocat si ziarist comunist din Oradea. La cererea lui Paul Solomon organizeaza cu doi complici un pasaj pentru trecerea clandestina a granitei comune (pe atunci) cu Cehoslovacia, prin satul Craciunesti, Maramures, pe unde trec frecvent agenti si curieri in ambele sensuri. Szanto Dezideriu era un cunoscut comunist. Fusese judecat in toamna 1928 la Cluj intr-un mare proces cu peste 100 persoane. Dintre ele amintesc pe Victor Aradi, apoi Imre Aladar, Eugen Rozvan, Alexandru Sencovici, Stefan Foris, Haia Livsitz, Schein Solomon. Alt implicat este Vasile Saio, inginer, director la Atelierele Grivita Bucuresti. Fusese in timpul republicii bolsevice din Ungaria directorul transporturilor din Budapesta. Dupa caderea guvernului Béla Kuhn, condamnat, se refugiaza in Romania. Comunist, spion sovietic, da informatii despre situatia transporturilor, caile ferate, parcul de vagoane etc. Este achitat din lipsa de probe. Dupa proces, vara 1932, se refugiaza in URSS. Ajunge director al cailor ferate din Ucraina. In 1938 este judecat pentru spionaj, condamnat la moarte si executat, in cadrul decimarii liderilor revolutiei bolsevice maghiare ordonata de Stalin.

Un caz aparte este Petre Zissu, avocat comunist. Afla ca va fi arestat si prefera sa se refugieze in URSS. De aici versiunile difera. Unele spun ca Zissu a fost impuscat de graniceri (rusi, romani?) pe cand incerca sa treaca clandestin in URSS. Altele spun ca a ajuns in URSS, dar serviciile speciale sovietice nu au crezut versiunea lui, sau poate ca stia prea multe a fost trimis in Gulag unde a si disparut. Inginerul Moise Kripper din Soroca face studii politehnice in Germania, apoi lucreaza in Franta, la caile ferate si la Le Havre, la aceeasi companie sovietica de transporturi, Transatlantica, unde e director adjunct. Aici il cunoaste pe André Prot. Dupa patru ani de sedere in Franta, este dovedit agent URSS si expulzat. Via Berlin, se intoarce in Romania, unde isi continua activitatile de spionaj, intai la Cernauti, apoi la Bucuresti.

Boris Vilcev, inginer chimist din Silista, conduce un atelier foto, pe care il transfera unui complice in 1930, Gaudich. Atelierul din Calea Grivitei este si o placa turnanta pentru curieri si scrisori. Friederich Klauda circula sub alt nume, Gustav Matta. Este seful uneia din cele patru celule ale retelei. Originar din Viena, vine la Bucuresti in aprilie 1930, sub pretextul deschiderii unor afaceri. De fapt, era trimis pentru consolidarea retelei. Are contacte directe cu Aradi si Solomon. Gaudich Theodor se prezenta drept comerciant german. Nu vorbeste romaneste, vine in tara in 1930 pentru a deschide un atelier foto, unde de altfel se fotografiaza documentele sustrase. Primeste pentru asta de la Klauda lunar 16.000 lei. Ultimii doi, Klauda si Gaudig, primesc ca pedeapsa cate 15 ani munca silnica. Ii regasim in anii '40, la inchisoarea Caransebes. "Theo Gaudig avea sa revina dupa 1947 ca ambasador al RDG la Bucuresti, demnitate la care va renunta dupa o vreme, ca de altfel si la cetatenia RDG, pentru a se intoarce in orasul sau de bastina - Hamburg. Celalalt, Fritz Klauda, nu a parcurs un itinerar mai putin accidentat: sub impresia infrangerilor initiale ale Armatei Rosii, spionul prosovietic s-a transformat subit in sprijinitor entuziast al agresiunii naziste antisovietice. El a disparut de la Caransebes inainte de 1944..."

Andreas Koscher, austriac, curier al retelei pe ruta Bucuresti-Viena, aparent comerciant de covoare. Leopold Katz, scriitor, jurnalist cunoscut, dat disparut. Stefan Teodorescu, ziarist, printre alte jurnale a lucrat si la Facla lui N.D. Cocea, culege informatii in mediile gazetaresti. Ing. Hrusca, din Cernauti, slovac, singurul batran dintre acuzati. Fost membru al Parlamentului austro-ungar de la Viena in timpul razboiului. Preda rapoarte asupra minoritatilor din Romania si asupra situatiei economice. Recrutat de Manhofer Hugo, care i s-a prezentat ca om de afaceri, imputernicit al Ministerului de Externe german. Calatoreste frecvent prin mai multe orase pentru culegerea de informatii, sub pretextul deschiderii unor reprezentante comerciale. Il atrage in retea si pe fiul sau, Eduard Hrusca, sublocotenent in armata. Manhofer Hugo, seful uneia dintre celulele retelei, are timp sa dispara si e judecat in lipsa.

Iosef Kalis, spion, are contacte cu ofiteri si politisti a caror societate o frecventeaza. Apropiat de Israel Averbuch, alt personaj important al retelei, si el disparut. Averbuch era singurul care avea contact direct cu Viena, si nu prin intermediul inginerului Paul Solomon. Pedeapsa, 20 de ani munca silnica, in contumacie. Iosif Kalis declara la proces ca a fost batut si silit sa faca anumite declaratii. Kalis a incercat sa convinga un agent de Siguranta, bun prieten, sa il ajute la eliberarea lui Moise Kripper, unul din spionii arestati. Iosif Kalis facuse deja inchisoare in Cehoslovacia, in anii '20, dupa ce fusese gasit vinovat intr-un dosar de escrocherie. Cu aceleasi lucruri se ocupa si in reteaua Solomon-Aradi, trafic de influenta, escrocherii.

Belu Zilber in cartea lui de memorii ii face un portret. "In cursul procesului meu din 1930-'32 am cunoscut un om care poseda la modul absolut calitatea care l-a impins pe Gheorghiu-Dej (la putere, n.a.). Il chema Iosif Kalis. Evreu, originar din Soroca. O infatisare undeva intre «Pithecanthropus erectus» si lemurienii superiori, cu un vocabular de cateva sute de cuvinte ale unei limbi care nu semana nici cu romana, nici cu rusa, nici cu vreo limba europeana, neserios ca o maimuta, amoral si ilogic."(9) Are o "cariera halucinanta". Luat prizonier de austrieci, 1915, director de sanatoriu in Tirol in 1916, in loc sa fie internat intr-un lagar, in 1917 este consul al Italiei la Odessa, in 1919 vine in Romania. In 1921 este in centrul unui scandal de spionaj, falsuri, escrocherii, izbucnit in elita pragheza. Dupa 1924, la Bucuresti, lucreaza pentru mai multi generali, fara sa renunte la a face spionaj pentru sovietici. Unul dintre ei este generalul Ludovic Mircescu, ministru de Razboi, care in 1928 se sinucide in urma descoperirii faptului ca planul de mobilizare a armatei romane fusese sustras.

Un roman negru, plin de conspiratii secrete
Procesul nu a elucidat toate aspectele afacerii. Sunt multe personaje cheie care au reusit sa dispara. Uneori acuzatii refuza sa raspunda intrebarilor. Alteori ei mint vadit. Exista si complezente din partea tribunalului. Unele adevaruri nu trebuie rostite public. Niciodata, de exemplu, nu se pomeneste numele tarii pentru care lucra reteaua, desi raportul comisarului regal o identifica. Au loc mai multe sedinte secrete. Ce rol joaca Belu Zilber in toata aceasta complicata si grava afacere? Este arestat in 1930, decembrie, la Bucuresti, imediat ce se intoarce de la Paris. Face si un popas la Viena, unde se intalneste cu sefii din strainatate ai retelei.

Zilber, expert la Ministerul de Razboi, procurase vreme de peste doi ani informatii din domeniul militar si economic. Celula de care apartine Zilber este dirijata de Victor Aradi, publicist, de origine maghiara, nascut la Turda, autor al unei carti despre Ecaterina Varga, aparatoare a motilor in secolul al XlX-lea. Aradi trecea drept un intelectual rafinat si erudit. Ca jurnalist publica frecvent in Germania, Ungaria. Mai fusese judecat pentru "agitatii comuniste si port ilegal de arma". Procesul a avut loc in 1928 la Cluj, in urma descoperirii unei organizatii subterane prosovietice. Atunci a fost achitat datorita reputatiei sale de jurnalist, a pozitiei sale sociale - era baronet -, a interventiilor la Ministerul Justitiei, dar si aparitiei in proces, ca martori ai apararii, a unor personalitati publice cunoscute, ca Alexandru Vaida Voevod, unul dintre liderii PNT. Pentru nevoile retelei de spionaj, el se muta, in 1929, la Bucuresti. Sub pretextul scrierii de reportaje si articole pentru o agentie de presa din Viena, Aradi calatoreste mult prin tara unde stabileste contacte, culege informatii pe care le transmite apoi in scrisori scrise cu cerneala simpatica.

Conduce la Bucuresti o asociatie care nu e decat fatada retelei de spionaj, Ajutorul Muncitoresc Roman, care gestioneaza de fapt fondurile. AMR este stipendiata de Komintern, ca in fiecare tara unde exista Ajutorul Muncitoresc International. Pentru a nu da de banuit Sigurantei, prin prezenta lor, militantii comunisti cunoscuti nu trebuie sa faca parte din asociatie. Exceptie fac avocatii Petre Zissu, si el implicat in ancheta, si Dumitru Grozdea. Activitatile lui Aradi nu trec neobservate. In anturajul sau se afla unul dintre informatorii Sigurantei, Sam Margulies, militant comunist de prima ora, aflat in solda Politiei.

Aradi este omul de legatura al lui Belu Zilber. Lui ii transmite informatii cu caracter militar si economic, care iau drumul Vienei, unde se gasea sediul organizatiei. Aici era si sediul Biroului politic PCR, aflat in stransa legatura cu agentura sovietica, condusa de "colonelul Martin", ramas neidentificat. Victor Aradi si Belu Zilber sunt vechi comunisti, membri ai unor celule clandestine. In plus, cei doi sunt spioni. Ei "s-au dedicat" revolutiei bolsevice din octombrie 1917. Imaginea pe care o au despre ei este nu ca tradeaza tara, ci ca lupta eroic pentru victoria proletariatului mondial, condus de la Moscova de Stalin, incarnarea revolutiei. Spionarea secretelor unei terte tari, ca si procesul care a urmat sunt pentru ei episoade ale luptei finale impotriva burgheziei. E totusi un amestec de roman negru plin de conspiratii si secrete. De scenarii neverosimile si de abjectie. De vodevil, de neserios, de opera buffa, de Offenbach si Sade. De comedie burlesca si subterana lui Dostoievksi. De idealism ieftin, de mizerie umana. Din amestecul asta se naste tradarea, crima, violenta. Belu Zilber avea sa o afle pe pielea lui 15 ani mai tarziu, cand va fi arestat, pentru a iesi in 1964, dupa 17 ani.

Ca unul din sefii retelei, Aradi este condamnat la 15 ani de munca silnica. Reuseste sa scape din inchisoare. Refugiat in URSS, are o soarta trista. Judecat, e condamnat la moarte si executat, dupa toate datele in 1940. Clementa justitiei burgheze pe care o criticase atat nu exista la Moscova. Si David Fabian, recrutorul lui Belu Zilber, a avut acelasi sfarsit. Executat in 1937 ca si alti lideri ai PCR aflati in URSS, Marcel Pauker, Alexandru Dobrogeanu Gherea, Ecaterina Arbore, Timotei Marin, Eugen Rozvan, Elek Koblos, Elena Filipescu, Ion Dic-Dissescu, Alexandr Stepanski Gorn s.a. Zilber despre Aradi in proces: "Aradi este un soi de artist expresionist. Pune alaturi o scripca, un bulevard, un curcubeu. Asa cum a prezintat d-sa lucrurile aici in proces eu m-am convins ca nu-si aminteste decat lucruri fragmentare si uneori deformate". Zilber pare a se amuza, natura lui jucausa, de bufon, nu ii da astampar.

E prea inteligent sa suporte calm ceremonialul unui proces de mare montare. In plus, ca de obicei, exista o fata ascunsa a lucrurilor. Coruptia si secretul. Aradi declara la audieri ca Zilber era un "om de culise, de culoar". Presedintele tribunalului replica promt: "De culoar si de budoar!". Aradi: (razand): "Da".Tribunalul ii da lui Zilber numai 5 ani recluziune. Faptul ca Aradi si Zilber erau oameni cunoscuti are influenta asupra comportamentului autoritatilor. Poate erau la mijloc anumite calcule politice. Cei doi sunt desprinsi de restul lotului si sunt plasati in arest la Jilava. Un an mai tarziu procesul lor se rejudeca la Iasi. Belu Zilber este achitat in 1933, Aradi este iar judecat la Iasi si achitat. Amandoi sunt achitati. Ceilalti din lotul spionilor vor ramane sa isi execute termenele in inchisorile romanesti. Eliberat, Victor Aradi, si el banuit ca ar fi colaborat cu Siguranta, prefera sa se refugieze in URSS.

Ofesiva de infiltrare a spionilor sovietici in anii '20-'30
Acest proces trebuie vazut intr-o perspectiva mai larga. In anii '20-'30, URSS a dus prin OGPU o ofensiva de infiltrare a institutiilor tarilor capitaliste, de penetrare cu spioni a acestor societati, vazute ca viitoare tinte ale revolutiei mondiale. Presa, atenta cu procesele care au loc in Germania, Franta, Anglia etc., nu reda decat o parte din masiva actiune sovietica de subminare a democratiilor occidentale. Daca spionajul si subversiunea privesc activitatile ilegale, subterane, tipic bolsevice, exista si o masiva actiune la suprafata, prin controlul, infiltrarea sau coruperea miscarilor indreptate impotriva extremei drepte, pentru apararea drepturilor omului, prin manipularea sindicatelor si a diferitelor grupuri contestatare. Sa nu uitam ca in unele tari partidele comuniste erau legale, ceea ce largea marja de manevra a actiunii politice bolsevice, dar si a spionajului aferent. Toate aceste partide, legale sau nu, sunt de fapt baze operationale pentru numeroase retele de spionaj si diversiune. Cateva exemple sumare. Franta, 1924, Afacerea Tommasi, membru in comitetul central al PCF, cunoscut lider sindical, depistat ca facea spionaj pentru URSS, actiona in industria aeronautica. Reteaua Cremet - Jean Cremet este membru al Biroului Politic al PCF, lider sindical in industria navala si metalurgica. Cade in 1927 impreuna cu o suta de persoane implicate. Prin reteau Cremet, URSS a colectat mai ales informatii din industria de armament, noile tipuri de arme, tancuri, tunuri, avioane, nave de razboi etc. In 1931, anul procesului Solomon-Aradi de la Bucuresti, cade reteaua condusa de Jean Muraille, vechi bolsevic, seful spionajului sovietic in Franta. In 1932 cade o alta retea, condusa de Jacques Duclos, unul din liderii marcanti ai PCF care in anii '40 va conduce rezistenta de sorginte comunista impotriva ocupatiei germane. La inceputul anilor '30, proaspat membru al Biroului Politic, conducea structurile clandestine ale partidului. Printr-o intreaga retea cu mii de "corespondenti" ai ziarului L'Humanité, al PCF, strangea informatii cerute de URSS. Ca sa scape de arestare, paraseste Franta. Exemple asemanatoare sunt numeroase in toate tarile Europei. Romania se afla pe aceasta harta ca una din tintele principale. Procesul din 1931 nu este o raritate. Jurnalele timpului publica frecvent stiri despre capturarea unor spioni si retele, cu procese intentate pentru subversiuni si provocari

Agent al Sigurantei
Aparitia lui Zilber in redactiile si cafenele Bucurestilor, liber, dupa un proces atat de rasunator, ridica mari semne de intrebare. Cum a reusit sa scape? Devenise intre timp omul Sigurantei? Sunt multe marturii care spun ca da. Sami Margulies, confidentul lui Aradi, inchis dupa razboi ca agent notoriu al Sigurantei, este plasat in decembrie 1948 pentru trei luni si jumatate in celula cu Belu Zilber. Este adus special de la inchisoarea Aiud, pentru a-l spiona. Cei doi se cunosteau bine inca din anii '20, fapt pe care mizau si anchetatorii. Ce declara Margulies in raportul lui? "SILBER era un informator benevol, adica nu primea nici o plata pentru serviciile ce facea Sigurantei. SILBER facea parte din categoria informatorilor ocazionali. La rastimpuri cand se ivea o imprejurare deosebita, era solicitat sa faca rapoarte. Nici V.I. nici M. (Vintila Ionescu, Moruzov, n.a.) nu cereau si nu asteptau dela SILBER denuntarea caselor conspirative, predarea unui gestether sau darea de seama a unei sedinte de celula din suburbanele Capitalei. Pentru acest fel de informatii Siguranta avea destui informatori platiti. SILBER nu era intrebuintat in chestiuni marunte." "Iar daca SILBER nu cerea si nu primea vreun salariu... este ca stia ca orice cheltuiala, salariu etc. facuta de vreo autoritate este necesarmente pe un stat de plata si inregistrat cu forme, ca astfel va ramane o dovada materiala a activitatii de informator."

Noi toti fugeam de Belu Silber ca de un ciumat. Era cunoscut ca agent de Siguranta
... In lumea muncitoreasca termenul de «agent» era stampila summa cum infamia. Agentul era... o lepadatura morala, un estropiat cu care nu mai aveai contact in nici un fel, nici macar legaturi de «buna ziua». Belu Silber se gasea in aceasta situatie morala din 1932 pana in 1944 din cauza unui proces de spionaj. Nu l-am cunoscut pe Aradi. L-am cunoscut in doua-trei randuri pe Petre Zissu, avocat cu vaga clientela si cu o locuinta de o murdarie inspaimantatoare. El iesea, cu guler tare, alb, cu haine calcate, cu camasa murdara, ras, pudrat si parfumat, dintr-o cocina. A murit pe Nistru, pe cand incerca sa treaca frontiera, impuscat... Este Belu Silber un Asew al Romaniei? Am vorbit o singura data, pe indelete, amical cu Belu Silber la sosirea mea din Germania (1932, n.a.). Pe urma Sahia mi-a spus ca este agent. Nu i-am mai raspuns la salut." Si mai departe: "Ce-a fost Belu Silber? Sa fie un caz de patologie, de mitomanie tipica, de om incurcat in propriile minciuni?"

Cum se ataca o reputatie
Autorul acestor randuri, Petre Pandrea, a fost cumnatul lui Lucretiu Patrascanu. A pledat in perioada interbelica multe procese in care comunistii se aflau in boxa acuzarii. Belu Zilber a fost cel mai apropiat colaborator al lui Lucretiu Patrascanu. Pandrea da si alte versiuni ale situatiei lui Belu Zilber dupa proces. Iata una dintre ele: era vorba de coruperea judecatorilor cu doua milioane de lei oferite de un unchi bogat, pretindea Belu Zilber. Pandrea nu crede in aceasta versiune. Da si alta. Spionul ar fi fost salvat la interventia lui Mihail Sebastian, var cu Zilber, la Nae Ionescu, in acel moment principal sfatuitor al lui Carol al II-lea. Achitat, iesit din inchisoare, Zilber il ataca in presa virulent pe Nae Ionescu. Intamplator se intalnesc la Capsa. Nae Ionescu il admonesteaza astfel: "Ma Belule, eu te-am iertat. Dar n-au sa te ierte comunistii. Tu ai sa fii spanzurat de ei". Mihail Sebastian, apropiat de Nae Ionescu, scrie in prefata la Cum am devenit golan, 1935, despre Belu Zilber: "Putin agent de Siguranta si putin martir, are supletea primei meserii si vehementa celei de a doua, ceea ce da de altfel un aliaj de real umor". Scriind "putin agent de siguranta", el preia formula folosita de Zilber intr-un articol in care il acuza pe Eliade ca ar fi omul Sigurantei. Eliade era destul de apropiat de Zilber incat, de exemplu, sa petreaca impreuna revelionul 1933/'34. La acest revelion mai participa Camil Petrescu, Mircea Vulcanescu, Dan Botta, Ionel Jianu. Ce lume in care se invartea Belu Zilber! Cand Eliade ii reprosaza acuzatia atat de grava, Zilber raspunde senin: "Astea au fost vorbe in vant. Asta face parte din frazeologia marxista. Sunt desigur dator sa combat pozitiile tale ideologice si nu pot s-o fac decat pornind de la cliseele traditionale".

Ce fel de clisee? Comuniste, staliniste, as adauga. Acuzatia ca cineva este agent al Sigurantei tine de recuzita obisnuita a luptei de clasa. Asta vrea sa spuna ca Eliade se situa pe alte pozitii ideologice pentru ca era agent de Siguranta. Cine gandeste diferit de noi este agent, e vandut dusmanului. Or, a fi agent de siguranta era cel mai difamant lucru. Acest tip de rationament il va costa mult pe Belu Zilber in perioada 1948-1954, cand va fi supus unor anchete dure. Una din principalele acuzatii a fost aceea ca a fost agent al Sigurantei si spion in solda americanilor si englezilor. De fapt, sub aceasta acuzatie se urmarea lichidarea sa politica si fizica, precum si a prietenului sau Patrascanu. Nu altceva dorise Zilber cand il ataca pe Eliade, sa ii distruga reputatia. Cercul infernal se inchidea. Zilber va cadea victima acestui tip de mecanism pe care doar il schitase pe cand Romania era inca democratica. Aparat de Nae Ionescu si Mircea Eliade, ii ataca pentru a se justifica fata de sefii PCR. Ar fi devenit suspect daca avea simpatii la extrema-dreapta. Pentru a se debarasa de o asemenea acuzatie a preferat sa ii atace public pe cei doi. Personajul lui Zilber e intreg aici. Omul contradictiilor, prins in hatisul propriilor sale minciuni, fictiuni si duplicitati. Ce isi aminteste Mircea Eliade despre Belu Zilber, decenii mai tarziu. E vorba despre inceputurile grupului Criterion, unde Zilber si Patrascanu au fost invitati sa vorbeasca despre Lenin si bolsevism. "Voiam sa avem doi marxisti alaturi de Mircea Vulcanescu si Mihai Polihroniade. Pe Zilber il intalnisem mai de mult in redactia Cuvantului. Se imprietenise cu Gh. Racoveanu de cand acesta scrisese un articol luandu-i apararea intr-un proces de spionaj. Belu Zilber fusese extrem de miscat si, indata dupa achitare, venise sa-i multumeasca. Venea de atunci mereu pe la redactie. Era prieten mai ales cu Mircea Vulcanescu, Ion Calugaru, Paul Sterian. Era marunt, sclipitor, destul de cultivat si, desi repeta necontenit ca e marxist, nu parea nici dogmatic, nici intolerant." Eliade nu pare sa isi mai aminteasca de schimbul lor de replici si pare sa ignore suspiciunea care plana asupra lui Zilber ca era agentul Sigurantei.

Femei si bani
Revolutia bolsevica nu era singura pasiune a lui Zilber. Ii placeau femeile si avea nenumarate complexe din cauza staturii sale. Zig-zag-urile povestii sale de iubire cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl au facut ocolul Bucurestilor la inceputul anilor '30. Dar preocuparea sa, care echivala cu pasiunea pentru revolutie, era sa faca avere. In acest plan semana cu Parvus. Parvus, pe numele lui, Helphant, a fost un bolsevic apropiat de Lenin. El a lansat conceptul de "revolutie permanenta" preluat de Trotki. Parvus visa sa rastoarne tarismul si sa faca o mare avere. El a propus guvernului de la Berlin sa permita trecerea bolsevicilor grupati in Elvetia, prin teritoriul german, spre Rusia. Tot el a negociat intre Lenin, aflat la Zürich, si guvernul Kaiserului, in 1917, pentru perfectarea aranjamentului. In perioada care a urmat, Parvus a organizat finantarea bolsevicilor din fonduri germane, Berlinul fiind maxim interesat de prabusirea Rusiei. Parvus, minte plina de imaginatie, a reusit sa atinga ambele tinte.

Zilber isi dorea aceleasi lucruri, sa faca avere si sa darame regimul burghezo-mosieresc. "Contradictia este evidenta, dar Zilber era omul tuturor contradictiilor. Se simtea bine in cadrul lor. Le vedea ca pe un lucru normal, manifestarea dialecticii marxiste pe care o propovaduia cui voia sa il asculte. Ca averea lui ar fi fost confiscata de comunistii odata ajunsi la putere i se parea un aspect secundar. I s-a parut mai sigur sa se imbogateasca decat sa astepte instalarea unui regim comunist, extrem de iluzoriu in anii '30. Perspectiva unei ocupatii sovietice era de ordinul miracolului pana prin 1938. El se simtea sigur in lumea burgheza bucuresteana, jucand rolul unui stangist radical. Zilber a fost un comunist de mana a doua, era prea inteligent ca sa nu se indoiasca de adevarurile Cursului scurt de marxism-leninism al lui Stalin. Nu avea cum sa devina un fanatic, un dogmatic. A fost si un om de afaceri de mana a doua. Maniera sa de a procura bani era la fel de dubioasa ca maniera sa de a face politica. Acelasi amoralism. In 1967, Zilber a recunoscut ca, in perioada 1932-1940, cand a fost functionar si apoi secretar al Institutului de Conjunctura, a folosit santajul pentru a obtine beneficii banesti. Avand posibilitatea sa afle ca unii functionari de la societatile comerciale si industriale sustrageau prin mijloace frauduloase sume mari de bani in dauna societatilor respective ori in dauna statului, el ii determina pe acestia sa-i dea si lui anumite sume de bani - care uneori se ridicau la sute de mii de lei - pentru a nu-i divulga. El reusea sa afle si despre afacerile necinstite in care erau angajati unii oameni de la Siguranta statului si atunci cand avea nevoie ii ameninta si pe acestia."

Om de casa, colaborator si prieten
Reputatia de informator al Sigurantei si de spion l-a urmarit toata viata. Ce spune Lucretiu Patrascanu? Au discutat vreodata despre acest subiect? Se cunosteau inca din adolescenta, cand pentru un an au fost colegi de clasa la acelasi liceu si aveau aceleasi simpatii politice. Amandoi erau fascinati de ce se intampla in Rusia si aderasera la bolsevism din 1917. I-a povestit Zilber lui Patrascanu cum a decurs ancheta de la Siguranta si imprejurarile achitarii de acuzatia de spionaj? Ar fi interesant de stiut cum s-a explicat Zilber. Patrascanu sigur era la curent cu suspiciunile ce planau asupra celui mai apropiat prieten. Era un om prudent, initiat in toate masinariile clandestinitatii. Daca Zilber avea reputatia printre comunisti ca este agent al Sigurantei, Patrascanu se punea cu buna stiinta intr-o postura extrem de periculoasa pentru el, intretinand relatii cu Zilber. Totusi, sfideaza aceasta situatie. Colaboreaza cu el in diferite situatii publice. Scot impreuna publicatii comuniste legale si ilegale, scriu la aceste publicatii cu numele lor sau sub pseudonim (Ion D. Ion, Andrei Serbulescu etc.). Zilber devine chiar mai mult, omul lui de casa. Legaturile lor devin stranse mai ales din 1936-'37, cand si unul, si altul sunt socati de procesele de la Moscova. Patrascanu fusese de mai multe ori in URSS. In 1933-'34, fusese chiar reprezentantul PCR pe langa Comintern. Printre cei judecati pentru spionaj si tradare se aflau si oameni pe care ii cunostea bine. Patrascanu nu credea ca acuzatiile care li se aduceau erau reale. A inteles ca erau inscenari, vendete politice. Printre cei ucisi in URSS sub acuzatia de spionaj si tradare se aflau si Alexandru Dobrogeanu Gherea, Cristian Rakovski (m. 1940), pe care l-a si vizitat la Moscova, desi era in dizgratie. Cu amandoi se cunostea foarte bine; mai erau Marcel Pauker, David Fabian etc., zeci de militanti cunoscuti ai PCR. Patrascanu, ca si Zilber, incep sa isi puna serioase probleme cu privire la natura regimului bolsevic. Si daca se inselasera si "revolutia" era altceva? Cert este ca, din 1938 pana in 1943, Patrascanu nu va mai activa in PCR. Ramane simplu membru si atat. Zilber impartaseste cu Patrascanu aceste temeri, dar ramane activ, mereu dornic de conspiratii si clandestinitate. El ramane devotat revolutiei pe care vrea sa o serveasca cu orice pret. Era "cazut la partid", cum va scrie in anii '60. "Procesele de la Moscova (1936-1937) au impartit viata mea in doua. Am citit si recitit stenogramele. Era evident ca nu contineau un cuvant adevarat. Nu intelegeam insa cum s-a putut ca bolsevicii trecuti prin Siberia, eroii razboiului civil, oamenii cu nervi de otel sa declare numai absurditati. Dupa primele telegrame n-am crezut ca procesele avusesera loc. Apoi nu am crezut ca oameni ca Buharin si Zinoviev puteau fi executati. Apoi am crezut si asta, dar mi-am inchipuit ca au existat intr-adevar comploturi a caror reusita ar fi dus la un Termidor Sovietic, iar Stalin mi-a aparut ca un Robespierre care decapitase pe termidorieni. Inainte de razboi mi-am dat brusc seama ca au disparut (la 23 august 1940 este asasinat in Mexic la ordinul lui Stalin si Trotki, n.a.) toate numele cu care intrasem in viata. Toti s-au inselat? Toti au tradat? Macar unul singur nu s-a inselat si n-a tradat? Era imposibil de crezut si n-am mai crezut nimic, nici adevarul. De atunci am oroare fizica, politica, morala de Stalin."

Complicitati si mistere
Cand Patrascanu se va reactiva, in iarna 1943-'44, legatura de partid este tocmai Belu Zilber. Fiecare membru al PCR avea o singura persoana de contact cu partidul, pentru pastrarea conspirativitatii. Acest rol l-a jucat Zilber pentru Patrascanu. In acel moment, Zilber, desi nu facea parte din ierahia PCR, juca totusi un rol important. E delegat al Ajutorului Rosu. Aduna fonduri de la donatori bogati ca Alexandru Stefanescu, Max Auschnit (necomunisti), Emil Calmanovici, Jac Berman (comunisti) s.a. Banii mergeau spre detinutii din inchisori si spre putinii militanti aflati in libertate. Patrascanu este unul dintre ei. Zilber nu era singurul care facea asta. Seful acestor operatiuni era Remus Koffler. Zilber era totusi printre cei mai influenti. Accesul lui la cercurile de afaceri, la burghezie si intelectuali il face eficient. Ma intreb cat secret exista aici. Siguranta era la curent cu operatia. Prefera sa inchida ochii, e de presupus ca pactul de la inceputul anilor '30 inca functiona. Zilber s-a aparat in ancheta de la Securitate spunand ca nici un comunist nu a fost arestat in urma vreunui denunt facut de el. E adevarat si ca Vintila Ionescu, comisarul care conducea brigada anticomunista si cu care cazuse de acord sa dea informatii, a murit in 1940. Cu siguranta ca a fost preluat de altcineva. Un fapt este ca in anii '40 nu a fost judecat sau condamnat, sau trimis in lagar. Nici in 1940-'41, cand Antonescu a dat ordin sa fie stransi toti comunstii si inchisi, nici mai tarziu. Totusi, era o vreme cand internarile comunistilor in lagare erau frecvente, ca si arestarile. Vezi cazurile Teohari Georgescu si Iosif Chisinevski, membri ai secretariatului CC al PCR, arestati in aprilie 1941, caderea grupului Paneth, arestarea lui Petre Gheorghe, seful PCR pe Bucuresti, arestarea conducerii Uniunii Patriotice, 1943, descoperirea arhivei PCR, urmata de alte arestari, confiscarea tipografiei CC al PCR urmata de alte arestari. Sami Margulies, informatorul Sigurantei, arestat in 1948 si plasat in celula lui Zilber pentru a-l spiona, scrie in raportul catre anchetator: "Cotizand principal la Partid si Mopr (Ajutorul Rosu, n.a.), cunoscut in cercurile ziaristice si politice ca comunist, avand adeseori misiuni de incredere printre intelectualii si oamenii politici din partea partidului ca Patrascanu, Foris, Ilie Pintilie, este posibil oare de a primi argumentul lui Silber, ca din simpla intamplare a fost omis?"(11). Siguranta urmarea cu atentie activitatile comunistilor ramasi in libertate. Nu era dificil, pentru ca erau putini. Oricum, Zilber nu s-a confruntat cu nici un fel de dificultati. E posibil sa fi oferit suficiente informatii. Cum e posibil ca Siguranta sa-l fi tinut sub filaj continuu pentru a observa ce contacte are?

Toleranta serviciilor speciale s-a marit apoi, dupa ce sortii razboiului au inclinat, dupa Stalingrad mai ales, spre Aliati. Prin Zilber obtinea informatii dintr-o zona unde nu avea prea mult acces. Bodnaras, si el implicat in complotul din august 1944, fost ofiter controlat o vreme de SS al Armatei, nu stim daca mai colabora in anii '40. Nicu Tudor, membru al Secretariatului CC al PCR, principalul informator al Sigurantei la varful PCR, murise de septicemie dupa o operatie de hemoroizi, in 1940. Sami Margulies, Ion Pargaru si Petre Melinte, informatori vechi ai Sigurantei, nu erau in legatura cu varful PCR. Stefan Foris nu a fost gasit vreme de patru ani. Siguranta nu stia cine este conducatorul PCR. Iar despre Foris credea fie ca e mort, fie ca s-a refugiat in URSS. Sigur, putem sa banuim ca stia unde se gasea Foris, dar din diferite ratiuni politice l-a lasat in libertate. Exista si acuzatia lansata de "grupul Dej" ca Foris era agent al Sigurantei, deci nu ar fi avut motiv sa il aresteze. Documentele de arhiva infirma aceasta ipoteza. Belu Zilber stia cine este seful PCR. Si stia ca Foris se ascunde in Bucuresti. Ar fi putut lua legatura cu el. Cea mai directa cale era Remus Koffler, cu care colabora. Se cunosteau bine inca din anii '20. Koffler era omul numarul 2 in ierarhia PCR, omul de incredere al lui Foris. Zilber era la curent cu complotul pentru eliminarea lui, pus in tema de Patrascanu. Totusi despre demiterea lui Foris, din aprilie 1944, Siguranta a aflat abia in august. Asta ne spune ca Zilber dadea informatii selectiv la Siguranta. Facea asadar propriul lui joc. Era la mijloc si o negociere. Siguranta intr-o vreme facuse servicii lui Zilber, il scosese din inchisoare in 1932. Mai ales dupa iarna 1942-'43, Zilber era un om de contact util, pe masura apropierii Armatei Rosii si a evidentei ca PCR va juca un rol important in perioada care urma. Multi dintre sefii Sigurantei vedeau in el o moneda de schimb. Zilber se afla intr-o pozitie de unde putea facilita negocierea ce ar fi urmat odata cu caderea regimului Antonescu. Aceasta toleranta explica de ce, in aprilie 1944, cand Zilber strange semnaturi pe memoriul intelectualilor adresat lui Antonescu, in care se cerea scoaterea tarii din razboi, Siguranta nu actioneaza. Belu Zilber este organizatorul actiunii, aproape toata consumata in apartamentul sau din str. Dionisie nr. 2 (detalii, lista de nume, cine nu a semnat, efecte). Gheorghe Cristescu, directorul SSI (1940-1944), aflat in ancheta, raspunde la intrebarea: "Pe langa Silber, pe cine aveati?" (ca informator, n.a.). "Pe Silber il cunosc de la Siguranta Generala. E excesiv de destept si de cult. As fi vrut eu sa pun mana pe Silber. Trebuie sa fie ceva despre el la sectie, la Valer Ionescu la contrainformatii. La noi problema comunista a fost o problema sociala si nu una in atributiile noastre (a SSI, n.a.), ci ale Sigurantei Generale si Politiei Capitalei. Daca organizatia comunista ar fi trecut la o lovitura de stat, trecea in cadrul nostru". Aflam, asadar, parerea lui Cristescu despre Zilber, dar si ca Zilber era mai curand agentul Sigurantei Generale, si nu al SSI. Cum organizatia comunista, in 1944, a trecut la o "lovitura de stat", chiar daca sub directia regelui si a capilor armatei, e de stiut daca Zilber a intrat, odata cu participarea lui la acest complot, in colimatorul SSI.

In preajma loviturii de stat de la 23 august
Memoriul intelectualilor adresat lui Antonescu nu e singura actiune de amploare la care participa in 1944. In iulie, inceput de august, organizeaza evadarea detinutilor din inchisoarea Caransebes. Actiunea s-a facut la ordinul triumviratului Bodnaras, Parvulescu, Ranghet. Fara ordin, "un soldat disciplinat al revolutiei" ca Zilber nu ar fi actionat. Ideea a aparut dupa masacrul de la Ribnita, in Transnistria, din 17 martie 1944, cand o trupa SS in retragere a asasinat zeci de evrei, o parte dintre ei comunisti. La Caransebes, se aflau circa 100 de comunisti si spioni sovietici. Odata cu apropierea frontului, situatia se putea repeta. Celula de partid era condusa de Teohari Georgescu, secondat de Pantiusa Bondarenko. Planul prevedea ca toti detinutii sa evadeze. Situatia era critica, lovitura care se pregatea la Bucuresti impotriva maresalului Antonescu putea inspira autoritatilor sau germanilor represalii. Sunt trimisi doi oameni apropiati de el, de la Institutul de Statistica, Nicolae Betea si Anton Ratiu (unde era un focar comunist, aici lucrau Mihai Levente, Corneliu Manescu, Stefan Popescu etc.), cu aprobarea lui Anton Golopentia si Sabin Manuila, conducatorii institutului. Ajunsi la Caransebes, cei doi reusesc sa intre fara dificultati in contact cu detinutii. Conditiile de detentie nu erau aspre. Un exemplu: Teohari Georgescu este descoperit de cei doi emisari pe un trotuar in centrul orasului, imbracat in costum, nu in zeghe, fara sa fie pazit, vanzand obiecte fabricate in atelierul inchisorii. Betea si Ratiu transmit celor din inchisoare un milion de lei, suma foarte mare la acea vreme. Paradoxala a fost reactia detinutilor: au refuzat sa paraseasca inchisoarea. Au preferat sa ramana paziti de autoritati decat sa infrunte riscurile unei evadari. Au asteptat sa se deruleze evenimentele care se pregateau si despre care erau instiintati. "Vorbind cu Belu la telefon, acesta ne-a transmis ca, intrucat la Bucuresti lucrurile sunt pe drumul cel bun, putem sa parasim imediat Caransebesul", isi aminteste unul din cei doi participanti(14). Exista si o alta explicatie. La Tg. Jiu se pregatea evadarea lui Gheorghiu-Dej din lagar, prevazuta pentru mijlocul lui august. In caz ca autoritatile aflau, lucru foarte probabil la o evadare de asemenea proportii, masurile de paza vizand detinutii politici s-ar fi asprit. Ceea ce ar fi facut imposibila evadarea lui Dej. Dupa consultari intre cele doua celule comuniste, cei din Caransebes au respins planul. Totusi, trebuie sa avem in vedere ca Siguranta urmarea indeaproape contactele dintre Palatul Regal, sefii partidelor istorice, armata si comunisti. Exista o complicitate, ca intotdeauna cand e vorba de o lovitura de stat. Serviciile speciale au jucat propria lor partida, mizand pe cartea Aliatilor. In ancheta care a urmat arestarii sale din 1948, Zilber va fi acuzat ca a organizat evadarea - bineinteles la ordinele Sigurantei - nu pentru a-i elibera si feri astfel de a fi asasinati, cum se intamplase la Ribnita. Zilber este acuzat in ancheta la Securitate ca ar fi organizat evadarea pentru a provoca masacrarea comunistilor. Deci nu detinutii fusesera lipsiti de curaj, ci Zilber era un provocator care primejduise cu buna stiinta vietile unor detinuti comunisti. Tot anul 1944 trece intr-o stare de febrilitate si supraactivitate. De data asta nu mai e vorba de o mica intriga la periferia societatii romanesti sau de o obscura culegere de informatii. Acum e implicat intr-un mare complot, cu fire foarte intinse, care tinteste chiar rasturnarea dictaturii. Participa capii armatei, regele si anturajul sau, liderii politici de cea mai mare autoritate. Amestecat asadar chiar intr-o lovitura de stat veritabila, visul oricarui bolsevic. E de inteles frenezia cu care participa la toate pregatirile din primavara-vara anului 1944. Temperamentul sau histrionic si-a gasit scena. Aflat in mijlocul urzelii acestui complot, Zilber se simte perfect. Experienta sa de vechi conspirator si spion il fac util. E priceput, ii place ce face. E perioada cea mai fericita a vietii lui. Si sentimental e bine. Traieste o idila cu Nutu Fuxman, cu care colaboreaza la Ajutorul Rosu. Zilber avusese un esec grav in povestea de dragoste de cinci ani pe care a trait-o cu Henriette Yvonne Stahl. S-a refacut greu. Sunt marturii care spun ca ar fi incercat chiar sa o omoare pe scriitoare, aruncand-o intr-o prapastie, in Bucegi, in toiul unui scandal intre amanti (Pandrea). Nutu Fuxman, pseudonim Ana Naum, ii ofera confortul afectiv de care are nevoie.

Nasterea Romaniei libere
Zilber, mereu flancandu-l pe Patrascanu, pregateste aparitia Romaniei libere, impreuna cu Stefan Popescu si Stefan Foris, detasat de Bodnaras in acest grup etc. Este implicat direct in lovitura de la 23 august. El controleaza imprimarea discursului regal, pe rulou, pentru radio si asigura tiparirea primei editii Romania libera din 24 august. Chiar textul declaratiei regale citite la radio in seara de 23 august a fost scris de Zilber si vizat de Lucretiu Patrascanu. Ziarul cuprindea discursul regelui, lista noului guvern, decretul de amnistie pentru detinutii politici, Declaratia de razboi impotriva Germaniei si alaturarea Romaniei Aliatilor. Iata ce povesteste A. Ratiu: "In dupa-amiaza zilei de 23 august 1944 pe inserate, imi faceam rondul obisnuit prin curtea tipografiei. Toti oamenii erau la posturi. Nu stiam ce se intampla la Palat sau in alta parte. La un moment dat, pe str. Latina... a aparut o masina mica... A oprit brusc in fata cladirii cu nr. 8. Din ea a coborat Belu Zilber, legatura dintre noi si Lucretiu Patrascanu. Vazandu-ma in curte s-a repezit la mine si plin de veselie mi-a sarit in brate sarutandu-ma: Gata! Am reusit! Guvernul Antonescu a fost arestat. Acum, la treaba!"(15). Antonescu fusese in mare secret arestat. Belu este cel care aduce stirea, fiind unul dintre foarte putinii initiati. Vegheaza la tiparirea Romaniei libere in noaptea care a urmat. Pentru cineva judecat pentru spionaj, pentru un informator al Sigurantei, era chiar o rasturnare de destin.

Un om de succes reactivat ca spion sovietic
Pozitia lui dupa 23 august este paradoxala si aduna la un loc contradictiile personajului. Intai de toate, succesul lui. Devine director al Institutului de Conjunctura si profesor universitar, titular al catedrei de economie politica a Universitatii Bucuresti, dupa ce da un doctorat in filosofie, Imperialismul statelor inapoiate. Se casatoreste cu Nutu Fuxman (Ana Naum). Castiga multi bani, e amestecat in tot felul de combinatii, trecerea sa politica ii deschide toate usile. S-ar spune ca e un om de succes. Visul lui de a participa la revolutia proletara si de a se imbogati se realizeaza. Burghezia si dusmanul ei in aceeasi persoana. Devine director la CEC. Ocupatia sovietica, pozitia tot mai proeminenta a PCR ii aduc avantaje sociale multiple.

E frecventat, cautat, laudat in presa. Ca bolsevic de prima ora, apropiat de Patrascanu, cel mai popular lider comunist, el devine tot mai influent in spatiul public bucurestean. Dar situatia lui antebelica ambigua, duplicitara isi arata taisul. Este preluat de Petea Goncearuc, rezident GPU in Romania, care il determina sa dea informatii. Altfel spus, este reactivat ca spion sovietic. Goncearuc era el insusi unul, arestat in anii '30, judecat si trimis in inchisoare. Trece prin Doftana, Caransebes, Tg. Jiu, unde se apropie de grupul comunist dirijat de Dej. Goncearuc este adjunctul lui Bodnaras in Serviciul special al Guvernului. El este in acelasi timp legatura de partid a lui Zilber. Ca vechi bolsevic, Zilber nu poate refuza ordinul venit din partea sefului sau in partid, de a servi patria comunismului. Devotamentul pentru URSS era decisiv pentru definirea unui bolsevic, si el stia asta de mult. Asa facuse si in 1928, la cererea lui David Fabian. Aceasta dubla conditie era normala pentru Zilber, sa fie comunist si spion sovietic. Acum serviciile speciale lucreaza pentru sovietici, asa ca lucrurile sunt simplificate. Pana in 1944, Zilber trebuia sa fie, ca informator al Sigurantei, anticomunist si comunist in acelasi timp. Subordonate sovieticilor, aceste servicii nu mai contribuie la sfasierea interioara a eroului nostru. Nu mai e sluga la doi stapani care isi doresc reciproc pieirea, lucreaza pentru acelasi stapan. Misiunea lui este sa spioneze diplomatii, militarii, jurnalistii englezi si americani aflati la Bucuresti. E sarcina de partid, transmisa de Petea Goncearuc. Zilber se achita de sarcina. Cultiva relatiile cu colonia de straini. Culege informatii, raporteaza conversatiile avute cu trimisii occidentali.

Joc dublu, agent dublu
Dar raporta el tot? In ancheta din 1967, Petea Goncearuc a declarat ca “Zilber a fost un agent care a lucrat corect”. In toamna 1945, octombrie, la Bucuresti vine intr-o misiune de informare Mark Ethridge, jurnalist american. Are convorbiri cu toti liderii politici. Dintre toti, unul singur prefera sa isi pastreze anonimatul, e Belu Zilber. Motivul invocat este ca nu reda linia partidului, ci punctul lui de vedere. O adevarata erezie. Analiza pe care o face nu e deloc una venita de la un comunist aflat la putere. Sufera de scepticism, pacat capital pentru un bolsevic. Din perspectiva unui militant, este de fapt o tradare a cauzei. In “raportul Ethridge” avem spusele lui Zilber, ascunse sub anonimatul unui “comunist roman”. La 24 noiembrie 1945, Zilber ii spune lui Ethridge ca guvernul roman e controlat de Moscova, propune un guvern prezidat de Patrascanu, mai acceptabil decat Petru Groza ca prim-ministru, forta PCR la urne este de 8-10%, a PSD de 20-25%, ca PCR este mai bine organizat decat PNL si PNT. Ni-l putem imagina ducandu-se apoi la Petea Goncearuc, ca sa ii raporteze intrevederea. Ne intrebam in ce termeni. Cu siguranta, da impresiile sale despre jurnalist si intrebarile la care a trebuit sa raspunda. Trece insa sub tacere alte lucruri; minte cu privire la propriile sale afirmatii. Cum ar fi putut face altfel, de vreme ce a adoptat o atitudine dubla? Avem date certecare ne spun ca relatiile cu occidentalii erau mult mai apropiate. Luis Madison, ofiter de informatii american, nume amintit des in ancheta si in proces, scrie: “Ne-am intalnit cu el, oficial, probabil mai mult de o suta de ori. Nu-mi pot aminti ca vreodata el sa ne fi dat deliberat o informatie gresita”.

Autorul articolului, Mark, comenteaza paradoxala situatie: “Zilber a devenit avocatul unei ferme politici americane de rezistenta fata de sovietici in Romania. Rapoartele Secret Intelligence prezinta spectacolul straniu al unui comunist proeminent cerand staruitor Statelor Unite sa sprijine comertul liber, alegeri libere si presa libera in Europa de Est”. Interesant este aci, dincolo de schimbarea de atitudine a lui Zilber, capacitatea lui de a-i convinge atat pe sefii lui, cat si pe americani - nici unii niste naivi in asemenea chestiuni - ca este corect. Plasticitatea personajului este iesita din comun. Inca o data el intra in acest joc periculos si devine agent dublu. Nu era la prima experienta. Incepand din octombrie 1944, se vede cu reprezentantii serviciilor speciale occidentale, oficial, trimis de Goncearuc. In loc sa ii traga de limba pe ceilalti, sa-i mistifice, transmite semnale de alarma despre situatia Romaniei. Despre amenintarile si pericolele unei dominatii exclusive in Romania a sovieticilor. Da informatii confidentiale, si Zilber e perfect informat. Explica, analizeaza, solicita sprijin occidental. Este o sursa foarte buna pentru anglo-americani, care aflau astfel ce se intampla la varful puterii, devenita procomunista dupa 6 martie 1945. Nu o face pentru bani. Dar de ce? Odata cu ocupatia sovietica, iluziile despre eliberarea omului printr-o revolutie proletara par sa se destrame. Patria egalitatii se arata a fi doar o mare putere, un imperiu care isi realizeaza interesele. Nici vorba de eliberarea omului, dimpotriva. Reflexele lui intelectuale indreptate spre toleranta si dialog se resimt puternic. Brutalitatile sovieticilor, jaful, dictatul cenzurii, conditiile impuse la armistitiu, amintirea proceselor din anii '36-'38 ii alimenteaza presentimente incercate inca inainte de 1944. El pare sa ramana un bolsevic, dar politica pe care o duce Stalin in Romania il face sa aiba indoieli. Optiunile lui ideologice, fidelitatile lui nu mai sunt limpezi. In 1946 citeste, adusa de la Paris de Patrascanu, cartea lui Arthur Koesler, Zero si infinitul. Are asupra lui un soc de care isi va aminti pana la batranete. Experienta batranului, lider bolsevic din vechea garda arestat, anchetat de KGB, judecat si condamnat, care sfarseste prin a marturisi fals din devotament fata de partid ca a tradat, il va urmari insistent in timpul propriei sale anchetari.

In 1946 Zilber merge pentru prima data la Moscova, facand parte din delegatia economica, pentru negocieri. Impresiile cu care se intoarce ii intaresc parerea ca modelul sovietic este inaplicabil Romaniei. “In US (Uniunea Sovietica, n.a.) clasa muncitoare este mai exploatata decat in tarile capitaliste... Muncitorii nu sunt liberi sa se organizeze si sa se lupte ca sa-si imbunatateasca viata... Muncitorii refractari ordinelor partidului sunt exclusi din campul muncii, ceea ce echivaleaza cu pierirea lui si a familiei prin foame, sau este deportat in Siberia. Muncitorii si functionarii isi intregesc salariul neindestulator prin furt. Toti fura, de la muncitor la director. In US randamentul lucratorului este cu mult inferior celui din apusul Europei, cu toata groaznica epuizare fizica la care este expus. Pentru o munca egala, lucratorul sovietic primeste o plata mai mica decat colegul lui din tarile capitaliste. Taranimea este si mai sangeros exploatata. Ea plateste gloaba!... Statisticile sovietice care anunta progrese in diferite domenii sunt mincinoase... Productia sovietica este cu mult intrecuta de cea americana in petrol, otel, carbune etc... S-au realizat unele progrese... Dar cat costa toate acestea? Modestul progres al Sovietelor a fost platit de clasa muncitoare cu valuri de sange... Colectivizarea agrara a fost si ea platita cu moartea sau deportarea in Siberia a 12 milioane de tarani”.

Caderea
Din august pana in noiembrie Zilber este la Paris, cu sotia sa, Nutu Fuxman, facand parte din delegatia Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris. Duce o viata confortabila, frecventand teatrele, cinematografele, evenimentele mondene. Nu mai fusese aici din 1939, cand il insotise pe Virgil Madgearu, atunci directorul Institutului de Conjunctura, la un congres. Parisul isi revenea dupa razboi si era in plina efervescenta politica si culturala. Zilber se vede cu vechi prieteni. Printre ei, intelectuali din grupul Criterion, refugiati la Paris. Nu ezita sa il revada nici pe Emil Cioran. Refuza in schimb sa il intalneasca pe Mircea Eliade. “Ambii legionari, dar cel dintai este cinstit, pe cand despre al doilea are probe (el, Belu Zilber, n.a.) ca a denuntat oameni de stanga.” Vechiul conflict dintre cei doi nu se stinsese, Zilber, asa cum apare in acest pasaj, ii purta inca ranchiuna. Apropiat de Patrascanu, se vede izolat, intr-o vreme in care Patrascanu el insusi era izolat, privit cu neincredere, mai mult decat atat, supravegheat din ordinul lui Gheorghiu-Dej, aflat si el la Paris.

Zilber, controlat de Petea Goncearuc, apropiat al lui Dej, prezent la Paris, are si aici o misiune. Culege informatii de la delegatia americana mai ales. Are multiple intrevederi ca sa isi faca o impresie despre punctele de vedere occidentale. Si aici insa face un joc dublu. El isi previne interlocutorii ca Romania e in pericol de a fi inghitita de URSS. Cere ajutor pentru a tempera pozitiile sovieticilor. Apelurile sale sunt zadarnice, Occidentul abandoneaza pentru decenii Estul si Centrul Europei. Un incident grav se petrece insa, care il va costa mult pe Zilber. Un articol din New York Times, aparut in timpul conferintei, da date ample despre situatia economiei romanesti, multe cu caracter confidential. Zilber este banuit. El ar fi trecut unui jurnalist un raport secret al comisiei economice a delegatiei romane. Suspiciunea se datora relatiilor sale stranse cu americanii. Ceea ce era si adevarat. Situatia produce un adevarat scandal in sanul delegatiei. Tentativele lui Zilber de a se disculpa esueaza. In apararea lui, spune ca are contacte cu americanii din ordinul PCR, in plus lucreaza pentru sovietici. Inutil, este izolat. La intoarcerea de la Paris Zilber ii cere lui Goncearuc sa ii prezinte un document oficial, care sa arate ca intretine relatiile cu occidentalii ca misiune ordonata de conducerea PCR. Unei asemenea cereri insolite ii corespunde un raspuns pe masura. Goncearuc interupe legaturile informative cu Zilber.

Dubla marginalizare
Nu mai dureaza mult si Zilber este exclus din PCR. Nu era de mult membru, abia din 1945, desi activa inca de la infiintare, din 1921, si participase la actiuni ale aripii radicale a partidului socialist inca din 1918, ca elev de liceu. Face apel. Fara succes. La 20 mai, Scanteia anunta ca Zilber Herbert (Andrei Serbulescu) “a fost exclus din partid pentru vina de a fi intretinut legaturi cu elemente dusmanoase
clasei muncitoare”, cum isi aminteste 20 de ani mai tarziu. “Prieteni si canalii, fiecare a facut ceva pentru a nu fi banuit de solidaritate cu un exclus pentru fapte misterioase. Unii din convingere ca unul ca mine trebuie sa fi facut ceva grav, altii pentru ca, fiind exclus, nu se putea sa nu fi facut ceva...”. In jurul lui Zilber se face gol. Mediile ne si anticomuniste nu se lasa frecventate de unul dintre cei cunoscuti “rosii”. Ocupantul sovietic este detestat de populatia traumatizata, impreuna cu instrumentele locale, comunistii. Zilber este respins, privit cu resentiment, izolat. Comunistii, la randul lor, stiind ca e exclus, il trateaza ca pe un ciumat. Era mai bine sa te afli in afara partidului, ca un burghez, ca un adversar chiar, decat sa fi fost membru al PCR si sa fii exclus. Erai tratat de doua ori mai rau. Zilber nu se indoieste de judecata partidului, se indoieste de el. Iata o pagina care vine din Kafka, Procesul. “Poate facusem ceva fara sa-mi dau seama, de pilda o indiscretie fata de cineva strain sau un agent, raportata cine stie cum de acesta si ajunsa intr-un dosar. Era pacatul originar sub povara caruia traim. Ne simtim intotdeauna vinovati fata de cineva, fata de un Dumnezeu nevazut, care nu spune niciodata ce crima ai comis, fata de mortii care pleaca fara explicatii, fata de un dosar necunoscut. Nici familia, nici prietenii, chiar daca imi spuneau altceva, nu-si inchipuiau sa fi fost aruncat printre leprosi fara sa fi facut altceva...” si in continuare: “Misterul tiparit da tuturora fiorul groazei. Zadarnic am incercat sa ii explic lui Patrascanu ca totul parea sa fi fost acoperit pentru a pregati un proces Patrascanu. Raspunsul lui n-a variat: Cine stie cu cine ai stat tu de vorba si ce-ai spus! Trebuie sa fie ceva! “Credeam ca, dupa excluderea mea, ma vor lasa in pace. Dimpotriva, abia atunci se dadu semnalul adevaratei vanatori. Presiuni asupra sotiei mele, cuvant de ordine sa nu fiu vizitat, presiune asupra lui Stefan Voitec (ministrul Invatamantului, n.a.) sa ma dea afara din invatamantul universitar, ordin sa nu se mai finanteze Institutul de cercetari pe care-l recreasem dupa 1944, ordin functionarilor acestui institut sa demisioneze. Doream un singur lucru, sa fiu lasat in pace. Cu cat voiam sa stau departe de dansii, cu atat haituiala devenea mai apasatoare...

De aici incepe moartea mea civila.” “In afara de familie, ultimul om care incepu sa ma paraseasca a fost sotia mea. Pentru salvarea sufletului ei au fost mobilizati toti prietenii si sefii ei ierarhici. Fiecare in felul lui i-a spus ca trebuie sa se desparta de mine, fiindca desparti de cine se desparte partidul..” “Ultima incercare de inainte de a incepe sa se desparta de mine a fost o audienta la Ranghet, seful cadrelor, pentru a-l intreba ce se ascundea indaratul textului misterios al comunicatului de excludere, hotarata fiind sa divorteze imediat daca i s-ar fi aratat o singura dovada ca as fi tradat. Rezultatul acestei audiente fu uluitor chiar si pentru mine, care ma asteptam la orice. Cum a aflat ce dorea sa stie, Ranghet a exclus-o pe loc, pentru neincredere in partid!.”

“Cazusem la partid”
In vara 1947 e nevoit sa inchida Institutul de Conjunctura, din lipsa de fonduri. Comunistii, aflati la controlul tuturor parghiilor guvernului, refuza sa il mai finanteze. In toamna i se interzice sa mai predea la Universitate, prin ordinul ministrului Educatiei, Stefan Voitec, un cunoscut social-democrat, fost trotkist. Incercarile lui de a se impaca cu PCR esueaza. Patrascanu era inca ministru de Justitie, dar nu il poate ajuta. Mai mult, il sfatuieste sa fuga din tara. Zilber refuza cu argumentul ca la Viena, odata ajuns, ar fi fost luat in primire de serviciile speciale si ar fi trebuit sa spuna tot ce stie, sa devina omul lor, la schimb pentru permisul de trecere in Occident. El stia bine cum functioneaza aceste servicii si pretul colaborarii cu ele, tradarea. Acest argument, nu prea puternic in cazul lui, un obisnuit al agenturilor de tot felul, era pus in umbra de altul, imposibil de contracarat pentru un bolsevic. “Nu ma puteam desparti de partid, cum nu se pot unii desparti de femeia vietii lor, curva, hoata si sperjura. A cazut la femeie, spune poporul. Marxismul practicat din tinerete devine vitiu. Cazusem la partid. Presimteam ce ma asteapta, dar nu ma puteam rupe de aceasta abstractie denumita partid”.

La dispozitia partidului pentru a fi anchetat
Il sfatuieste el in schimb pe Patrascanu sa se salveze si sa fuga din tara. Acesta refuza. Haituit, fara iesire, face tot felul de scenarii, pentru el, pentru Patrascanu, in acest scop, fara sa se decida vreodata. Fuga in Occident ajunsese o obsesie in multe medii. Episodul de la Tamadau, august 1947, cand mai multi lideri PNT sunt surprinsi pe cand se pregateau sa se imbarce intr-un avion, pentru a ajunge in Turcia clandestin, il descurajeaza. Nu ii scapa aspectul ca era o provocare a SSI, dirijat de Petea Goncearuc. Atmosfera in tara era tot mai apasatoare. Lucrurile mergeau intr-o directie de care se temuse si care insemna sigur condamnarea lui Zilber, acuzat de tradare de tovarasii lui. In noiembrie are loc procesul cu Iuliu Maniu si Ion Mihalache in boxa acuzatilor. La sfarsitul anului, regele Mihai este obligat sa abdice. Cu cateva zile inainte, Zilber trimite o scrisoare Anei Pauker. Voia sa afle ce i se imputa si mai ales dorea sa iasa din incertitudinea greu de suportat. Era un acuzat fara vina, om liber, dar prizonier. Voia mai ales sa se intoarca la partid. Existenta in afara lui i se parea fara sens. Ii scrie Anei Pauker, se pune la dispozitia partidului pentru a fi anchetat. Dorinta i se indeplineste, cum comenteaza el ironic. La 7 februarie 1947, dupa o supraveghere stricta de cateva luni, este arestat de SSI. Pana atunci Serviciile speciale, in mana PCR, s-au ocupat de “dusmanii de clasa”, de “reactionari”, burghezi, politicieni de alte orientari, capitalisti, “fosti”. Arestarea lui Zilber era un semn ca se pregatea o rafuiala in propriile randuri.

Zilber, ajuns in arestul SSI, e ferm convins ca razboiul intre URSS si SUA e pe cale sa izbucneasca. SUA poseda o arma formidabila: armele atomice, in fata carora nu exista aparare. La obiectia ca e posibil ca si Rusia sa aiba bomba atomica intrucat poseda materia prima, Zilber raspunde ca Sovietele nu au capacitatea tehnica si industriala ceruta de fabricarea lor... “Vreau ca razboiul sa ma gaseasca afara. O bomba atomica ne arde pe toti ca pe niste soareci. Sau daca nu suntem deportati in Siberia, sa ne impuste ca pe caini...” declara el in celula unui informator.